Atacul s-a produs în plină zi şi a durat mai puţin de 2 minute. Patru indivizi mascaţi au tăbărât peste un bărbat, izbindu-l cu bâtele sălbatic, chiar şi după ce a căzut la pământ. Apoi au dispărut. Victima, interlopul Marius Lazăr, alias Ciobanu’, cunoscut recuperator şi bătăuş, a ajuns în stare gravă la spital, cu craniul fracturat în două locuri, hemoragie intracraniană, plus o mână şi un picior rupte.

În faţa instanţei au fost trimişi, sub acuzaţia de tentativă de omor, doar doi dintre atacatori, ambii apropiaţi ai interlopului Romulus Markovics, alias Romi Neguş, cu care Lazăr era în duşmănie: Remus Balog, respectiv Cristian Corodi, primul văr, al doilea prieten apropiat al lui Neguş.

Deşi bănuit că a participat şi chiar ar fi coordonat răfuiala, Neguş nu a fost trimis în judecată. Pe numele lui, după cum a descoperit BIHOREANUL, cercetările s-au tergiversat vreme de aproape 7 ani, timp în care dosarul a fost închis în două rânduri. Dar tot de atâtea ori, la cererea victimei, judecătorii au dispus continuarea anchetei, pe motiv că a fost incompletă...

Loveşte şi fugi

Remus Balog, atacator Marius Lazăr a fost bătut pe 15 mai 2014, în jurul orei 15, după un plan bine pus la punct, după cum se precizează în sentinţa prin care, pe 15 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe doi dintre atacatori, Remus Balog (foto) şi Cristian Corodi.

Împreună cu prietena sa, victima fusese la sala de sport aflată în incinta Lotus Center, unde fusese urmărit de unul dintre prietenii lui Markovics, Alin Mărginean. Când Lazăr s-a pregătit să plece, Mărginean a dat semnalul, iar în momentul când cuplul a ajuns în faţa mall-ului, bărbatul a fost atacat, din spate, de patru persoane îmbrăcate cu geci şi cu cagule trase pe faţă.

Ancheta

Romi Neguș și Cristina CorodiÎn ancheta declanşată imediat după atac de procurorul Alin Leucea au fost implicaţi peste 100 de poliţişti. Romulus Markovics şi "locotenenţii" săi - David Bergher, hoţ de buzunare şi tâlhar, Remus Balog, alias Nano junior, vărul lui Markovics, Cristian Corodi, zis şi Americanu’ (în foto, alături de Neguş), şi Cristian Filimon - au fost ridicaţi şi duşi la audieri.

Poliţiştii au vizionat înregistrările de pe camerele de supraveghere, au găsit bâtele şi mai multe geci despre care au bănuit că au fost folosite în timpul atacului, dar şi maşina cu care bătăuşii au dispărut, un VW Passat break care îi aparţinea lui Corodi. Bărbatul a fost "săltat" chiar din Borş, în timp ce încerca să plece din ţară, sub pretextul că vrea să cumpere medicamente din Ungaria pentru copil. Pentru ridicarea lui Markovics poliţiştii au fost obligaţi să uzeze de forţă, Neguş sărind pe geamul apartamentului şi luptându-se cu oamenii legii în încercarea de a scăpa.

Criminaliştii au găsit în maşină 11 urme papilare pe maneta schimbătorului de viteze, pe clapetele portierei din dreapta faţă, pe o brichetă şi pe un flacon de apă, stabilindu-se că ele aparţin lui Corodi, Filimon şi Markovics.

În finalul cercetărilor, pe 13 noiembrie 2014, procurorul Leucea i-a trimis în faţa instanţei doar pe agresorii împotriva cărora găsise probe directe: Remus Balog, care a şi fost condamnat definitiv la 11 ani şi 6 luni de detenţie, şi Cristian Corodi, condamnat la 10 ani de închisoare. Cei doi au negat că Markovics ar fi participat la bătaie, Balog pretinzând că atacul l-a comis "împreună cu patru moldoveni", în timp ce Corodi a susţinut că amprentele interlopului au ajuns în maşină pentru că în ziua cu pricina îl dusese la un crescător de... porumbei.

Clasare după clasare

Faţă de Markovics şi ceilalţi bătăuşi neidentificaţi ancheta s-a disjuns, fiind deschis un alt dosar în care cel dintâi a şi fost inculpat, imediat, tot sub acuzaţia de tentativă de omor, dar fără să fie trimis în judecată până azi. Începând din 2014, dosarul a fost clasat de două ori, în 2018 şi în 2019, de fiecare dată procurorii invocând că "probatoriul administrat nu este suficient caracterizat pentru a susţine acuzaţia penală şi a dovedi dincolo de orice dubiu participarea acestuia la agresarea persoanei vătămate Lazăr Marius Dumitru".

Motivul? Nu exista nicio probă directă că Neguş a participat la bătaie, iar cei doi interlopi condamnaţi au negat constant că ar fi fost acolo. Deşi amprentele lui Markovics erau într-adevăr în maşina lui Corodi, iar un martor cu identitate protejată l-a şi indicat ca fiind în maşina cu care au plecat atacatorii, "s-a apreciat că aceste indicii nu sunt susţinute de alte probe". În plus, "probele genetice luate de pe bâtele descoperite în locuinţa lui Balog Remus identifică doar profilul ADN al acestuia şi al persoanei vătămate".

Doar că, după cum au apreciat judecătorii care au analizat soluţiile, anchetatorii nu s-au străduit îndeajuns. După prima clasare, din martie 2018, judecătoarea Ileana Anastasiu a constatat că, la 4 ani de la reluarea cercetărilor, în dosar erau doar declaraţiile luate în timpul procesului declanşat pe numele lui Balog şi Corodi, "fără a mai fi administrată vreo probă". Pe româneşte, nu s-a mai anchetat nimic. "Tocmai pentru că există nelămuriri, organele de urmărire penală trebuie să continue cercetările în întregul lor, pentru ca în final să se pronunţe o soluţie legală şi temeinică", a statuat judecătoarea, cerând completarea investigaţiei.

La loc comanda!

Ce a urmat? O nouă clasare, în decembrie 2019, infirmată după ce avocaţii Remus Matea şi Vlad Zima, angajaţi de Marius Lazăr, au atacat soluţia în faţa instanţei. Avocaţii au reproşat procurorilor că le-au respins cererea pentru "efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice privind stabilirea caracterului simulat al declaraţiilor" date de interlopi, că au ignorat toate dovezile care îl plasează pe Markovics la locul bătăii, dar şi că acesta a dat declaraţii contradictorii şi a încercat să se sustragă anchetei, fugind pe geam. Verdictul a fost dat pe 7 septembrie 2020 de către judecătoarea Crina Muntean, iar dosarul, după cum a aflat BIHOREANUL, a ajuns în ancheta procurorului Ciprian Man, fostul şef al DNA Oradea.

Reprezentanţii Pachetului Bihor refuză să ofere, însă, informaţii despre stadiul cercetărilor. "În prezent se desfăşoară acte de urmărire penală pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta", a transmis sec prim-procurorul adjunct Gligor Sabău.

Cât despre Romulus Markovics, potrivit avocatului său, Lucian Negruţiu, acesta neagă în continuare că a participat la răfuială şi consideră că a ajuns, fără motiv, la un record nedorit, de a fi inculpat, fără dovezi certe, de aproape 7 ani.

Cât va mai dura ancheta? Va reuşi procurorul Man să-l dovedească pe interlop ori se va da bătut şi el, la fel ca predecesorii săi? Rămâne de văzut, în următoarele luni... sau ani.


RĂFUIELI PE INTERNET
Inculpat offline, bătăuş online

Romulus Markovics, alias Romi Neguş, a fost condamnat, până în prezent, în două rânduri. Prima dată, în 2011, a scăpat cu o pedeapsă a cărei aplicare a fost suspendată, după un scandal în clubul Atti’s, unde, după ce i-a plesnit pe câţiva consumatori şi pe patron, a vandalizat localul. El a ajuns în închisoare în 2014, însă în Olanda, unde a fost condamnat la 2 ani de detenţie pentru proxenetism şi trafic de persoane.

Eliberat în 2016, Neguş s-a întors la Oradea, unde a încercat să nu iasă în evidenţă, reprofilându-se pe afaceri rent-a-car şi amaneturi. A revenit în atenţia publică recent, când a intrat în conflict cu naşul său de cununie, Mircea Băluş, zis şi Nebunu’, şi cu fratele acestuia, Valentin, liderii clanului Sportivilor din Capitală, care i-ar fi escrocat un fin de cununie.

Drept răzbunare, Markovics ar fi plănuit chiar să-şi ducă bătăuşii până în Capitală, dar "acţiunea" a fost dejucată de poliţişti, motiv pentru care "războiul" s-a mutat  online, cu live-uri pe reţelele de socializare, înjurături şi ameninţări, interlopul orădean promiţându-le adversarilor inclusiv că îi trimite "în saci" acasă.