În urma unei noi întâlniri cu sindicatele din Învățământ, Guvernul a anunțat miercuri creșterea salariilor pentru personalul didactic cu 1000 lei brut lunar și cu 400 de lei brut lunar pentru personalul nedidactic.

Potrivit unui comunicat transmis presei, măsura a fost prezentată în cadrul întâlnirii de miercuri dintre liderii sindicatelor din educație cu premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul Educației, Ligia Deca, întâlnire care a avut loc la Palatul Victoria.

„În urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, ce se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație.

Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maximum trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, se arată în comunicat.

Deocamdată sindicaliștii nu au făcut niciun anunț dacă acceptă sau nu oferta, respectiv dacă greva va continua sau nu.

Comunicatul vine după ce negocierile anterioare pe această temă au fost sortite eșecului.

HotNews.ro scrie că sindicaliștii au fost convocați la Palatul Victoria după ce liderii coaliției s-au întâlnit la ora 12.00 cu președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni. Înaintea întâlnirii de la guvern, sindicatele din educație au anunțat că resping propunerea de încheiere a unui acord politic, astfel că vor continua greva.

De altfel, în cursul zilei de marți, peste 20.000 de cadre didactice au ieșit în stradă în Capitală, mulți dintre ei fiind plecați cu autocarele din alte județe. După ce au protestat în fața Guvernului, profesorii au plecat în marș până la Palatul Cotroceni: „Nu cedăm, ghinion!”.

Tot marți, liderii sindicali au avut noi discuții cu premierul Nicolae Ciucă, la capătul cărora au anunțat că vor continua greva, pentru că Executivul refuză să le majoreze salariile.

Un protest masiv a avut loc, săptămâna trecută, și în Oradea. Aproape 1.500 de educatori, învățători, profesori și alți angajați din învățământul bihorean au participat, vineri la prânz, la un protest în care au cerut salarii mai mari și condiții mai bune în școli și grădinițe. Detalii, în articolul: Protest masiv al dascălilor în Oradea! Aproape 1.500 de participanți au bătut obrazul guvernanților: „Ciucă, repetent! Ciolacu, repetent! Deca, repetentă!” (FOTO/VIDEO)

După cum se știe, dascălii au intrat în grevă generală începând de luni, 22 mai.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!