Miroase a varză călită, a tocăniță scăzută și a plăcinte calde. Din ceaunele uriașe venite din toate colțurile județului se ridică aburul plin de arome, iar printre tarabele de lemn din parcul Muzeului Țării Crișurilor se plimbă copii, bunici și pofticioși cu farfuriile pline.
Târgul bucatelor și meșteșugurilor bihorene și-a deschis porțile la Oradea, aducând laolaltă nu doar bucătăria veche a locului, ci și povești surprinzătoare: de la doi tineri care au lăsat Germania ca să prepare alune în caramel în Căbeşti, până la familia din Diosig care cultivă în grădină bureți naturali de baie și ardei iuți exotici.
E festival
În parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor, sâmbătă după-amiază, aerul poartă de la un stand la altul ba iz de varză și carne, ba de aluat copt, ba de zahăr. Pe mese stau borcane, legume, fructe, plăcinte și obiecte lucrate de mână. Dinspre zona cu mâncare vin farfurii cu sarmale, toroș, loște cu curechi ori papricaș, iar prin iarbă lumea se plimbă alene. Nu-i grabă. Târgul abia a început, ziua-i lungă și, vorba locului, toate trebuie luate pe rând.
Festivalul „Gusturi și tradiții de Bihor”, ajuns la cea de-a patra ediție la Oradea, încearcă tocmai asta: să pună laolaltă bucătăria veche a județului, producătorii locali, meșteșugarii și oamenii care, fiecare în felul lui, s-au încăpățânat să facă ceva aici.
Din Germania, acasă la Căbești
La un stand, pungile aranjate milităreşte ascund plăceri dulci: arahide și alune învelite în tot soiul de arome. Sunt preparate de doi tineri îmbrăcați la fel iar după câteva vorbe, accentul îi trădează: nu-s din partea locului.
S-au mutat din Germania, din Hannau, oraşul fraţilor Grimm, tocmai în Căbeşti, pentru că s-au îndrăgostit într-o excursie şi au decis că aici vor să rămână pentru că sunt “peisaje superbe şi oameni foarte calzi la inimă”.
Și-au cumpărat o casă și s-au gândit să prepare bunătăți tradiționale din țara natală: arahide, migdale și alune dulci. Au închiriat o bucătărie în Beiuş unde le „îmbracă” într-un strat generos, auriu, de caramel ori miere, le combină cu diverse arome, apoi le vând în piețe, la târguri și evenimente, dar și online.
Buretele care crește pe vrej
Câteva standuri mai încolo, lucrurile devin și mai ciudate. În coșuri stau niște cilindri alb-gălbui, fibroși. Sunt bureţi, dar n-au văzut fabrica. Au crescut în grădina unei familii din Diosig, cu zeci de ani de tradiție în agricultură și legumicultură. Anikó și Károly István au venit la târg cu Luffa, un dovleac aparte care, lăsat să ajungă la maturitate și apoi uscat, își pierde miezul și coaja, rămânând cu o rețea densă de fibre. Rezultatul este buretele vegetal folosit pentru baie, masaj sau curățenie.
„Ăsta chiar a crescut în grădină?”, întreabă un vizitator curios. Răspunsul îl convinge: omul pleacă mai departe cu un burete în mână.
Nu-i singurul „experiment” al familiei. Lângă Luffa, masa explodează în culori: galben, portocaliu, roșu aprins, vișiniu. Sunt ardei exotici, unii mici cât vârful degetului, alții zbârciți și contorsionați în forme care parcă te avertizează singure să nu faci prostii. Sunt soiuri aduse tocmai din Zanzibar, pe care cei doi soţi le-au aclimatizat și le cultivă acum acasă, în Diosig. „Avem și ardei considerați al doilea cel mai iute din lume. Dacă doriţi, puteţi gusta”, spune zâmbind Károly unor curioşi. Evident, nimeni nu s-a încumetat.
Sarmale, toroș și loște
Oriunde te uiți ori te sucești dai de ceva bun: perne cu puf îmbibat în lavandă, pentru un somn dulce, săpunuri naturale, uleiuri și creme, dar și de-ale casei – linguri de lemn, funduri, sucitoare și alte cele de bucătăreală, lucrate de meșteri populari. Pe alte mese stau cârpe țesute, cămeși și broboade, ca pe vremuri.
Dar, până la urmă, la un târg ca acesta tot la de-ale gurii ajungi. Tarabele sunt pline cu legume și fructe de sezon, sticle cu must și pălincă, dar și cu bunătăți abia puse în borcane, numai bune de dus acasă și rânduit în cămară: dulcețuri, siropuri, murături, zacuscă și câte altele.
Nu lipsesc nici brânzeturile, mezelurile meșteșugite și preparatele calde, venite din toate colțurile județului, pentru toate gusturile și toate poftele.
Sunt şi dulciuri de toate felurile, plăcintele pe fer, plăcintele ca la Beiuș, pancovele, scoverzile și moșocoarnele, loşte cu curechi, gomboţuri şi plăcinte umplute cu prune.
Secretul? După gust
Cozi sunt peste tot, dar parcă mai lungi în fața ceaunelor. Bucătăresele de la Pocolana nu mai prididesc cu treaba. În fața lor, ceaune uriașe, doldora cu sarmale cu păsat, toroș și tocăniță de porc, iar oamenii așteaptă să le umple farfuriile. Rețeta? Condimentele se pun „cât cere”, sarea „cât trebe”, iar focul e bun când știe femeia de lângă sobă că-i bun. „Rețetele n-aveau nici la bunica grame și minute. Mâncarea tre’ făcută din ochi și cu gust, ca să sature”, spune una dintre bucătărese.
La Muzeu, deci, bucatele-s calde, tarabele-s pline și oamenii au povești. Iar dacă mai rămânea vreo îndoială, târgul o lămurește repede: Bihorul chiar are gust.
Festivalul continuă sâmbătă şi duminică, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, între orele 13 și 21.30, cu acces gratuit. Sâmbătă seara, între orele 18.30 și 20, urcă pe scenă ansamblurile „Lioara” și „Nuntașii Bihorului” din Oradea, precum și formația maghiară „Gorbocz” din Săcueni. Duminică, de la ora 18.30, pe scenă vin ansamblurile „Ardeleana” din Tulca, „Floarea Barcăului” din Marghita și „Dobașii” din Aleșd.