Victoria obținută în prima etapă, 29-26 pe terenul celor de la Măgura Cisnădie, i-a dat încredere lui Sebastian Tudor înaintea noului sezon. Antrenorul CSU Oradea consideră că succesul este cu atât mai important cu cât a venit în fața unei formații experimentate și după un joc pe care echipa bihoreană l-a controlat în cea mai mare parte.

„Mă bucură faptul că am început prima etapă cu o victorie pe terenul unei echipe care, după părerea mea, este o echipă bună, experimentată, cu un staff experimentat. Am avut toate jucătoarele apte pentru acest meci, iar echipa a prestat un handbal de calitate, foarte bine disciplinat tactic, cu o viteză bună de joc, contraatac, repuneri rapide și procente bune la finalizare”, a explicat Sebastian Tudor.

Antrenorul orădencelor spune că diferența finală de trei goluri nu reflectă în totalitate desfășurarea partidei. CSU Oradea a fost în avantaj aproape pe tot parcursul întâlnirii, după ce gazdele au condus cu 4-2 în debut.

„Este o victorie mare pentru noi. N-am început de ani de zile cu dreptul campionatul. Este un moral bun pentru ceea ce urmează”, a declarat Tudor.

Lot schimbat aproape din temelii

Unul dintre cele mai importante aspecte evidențiate de antrenor este schimbarea lotului față de sezonul trecut. CSU Oradea a adus în această vară 11 jucătoare, toate tinere, multe dintre ele venite la Oradea pentru a urma cursurile Universității din Oradea.

Tudor recunoaște că situația din sezonul precedent a fost dificilă din punct de vedere numeric. Echipa a avut la dispoziție doar nouă jucătoare de câmp și trei portari, iar lipsa unui lot suficient de numeros a contribuit la ratarea calificării în play-off.

„Anul trecut am dus campionatul cu nouă jucătoare de câmp și trei portari. Am avut un lot destul de slab numeric. Anul acesta n-am mai făcut aceeași greșeală și am adus 11 jucătoare care au adus un plus echipei”, a explicat antrenorul.

Noile venite sunt, în cea mai mare parte, jucătoare aflate la început de drum, provenite de la echipe de junioare. Potrivit lui Tudor, colaborările cu formații precum Minaur Baia Mare și LPS Sebeș au contribuit la formarea actualului lot.

Media de vârstă a echipei este de numai 18-19 ani, iar în lot se află și cinci eleve care nu au împlinit încă 18 ani.

„Sunt jucătoare de perspectivă, jucătoare tinere. După părerea mea, de acum încolo, la Oradea nu va mai fi nevoie de transferuri timp de câțiva ani. Lotul este format din jucătoare tinere”, consideră Sebastian Tudor.

Play-off și primele trei locuri

Cu un lot mai numeros și mai echilibrat, CSU Oradea își propune mai mult în actuala ediție de campionat.

Obiectivul oficial este clasarea în primele cinci poziții, însă dorința antrenorului este ca echipa să termine chiar pe unul dintre primele trei locuri, poziții care asigură accesul în play-off-ul de promovare.

Sebastian Tudor, antrenor de handbal„Noi ne-am gândit la un obiectiv de clasare pe locurile 1-5. Seria este destul de bună, toate echipele sunt aproape de același nivel și surprize se pot întâmpla. Noi ne dorim în mod special locurile 1-2, până la locul 3, care duc în play-off-ul de promovare”, a spus Tudor (foto).

Antrenorul este conștient însă că tinerețea lotului poate aduce și momente dificile. Tocmai de aceea, calificarea în play-off ar reprezenta o experiență importantă pentru jucătoarele orădene.

„51% este școala, 49% handbalul”

Sebastian Tudor a vorbit și despre specificul formației orădene, care funcționează în cadrul unui proiect universitar. Pentru CSU Oradea, performanța sportivă trebuie să meargă mână în mână cu studiile.

„Noi investim foarte mult în aceste studente. Dacă pot să împart așa, pot să spun că 51% este școala, 49% este handbalul”, a explicat tehnicianul.

Jucătoarele beneficiază de cazare în campusul Universității din Oradea, masă și sprijin financiar, iar Tudor consideră că CSU Oradea oferă condiții foarte bune în zona sportului universitar.

„Ca echipă universitară, eu zic că suntem în top trei în țară. Este o echipă care, în primul și în primul rând, are o stabilitate financiară foarte bună”, a mai spus antrenorul.

Duel cu „U” Cluj, primul test acasă

După succesul de la Cisnădie, CSU Oradea urmează să joace primul meci pe teren propriu din noul sezon. Adversară va fi Universitatea Cluj, într-o partidă programată sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12:00, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Sebastian Tudor își dorește ca publicul să fie din nou alături de echipă și speră într-un început de sezon cu două victorii consecutive.

„Ne dorim o victorie în fața celor de la U Cluj, o victorie pe care noi n-am mai câștigat-o de ani de zile. Având moral bun și sănătate, întâlnind echipa din Cluj, ne dorim foarte mult să câștigăm”, a declarat Tudor.

Antrenorul se bazează și pe sprijinul spectatorilor, despre care spune că au fost tot mai numeroși la meciurile echipei orădene.

„De la an la an cresc și spectatorii, în mod special atât la feminin, cât și la masculin. Suntem convinși că publicul ne va împinge către o nouă victorie”, a încheiat Sebastian Tudor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!