Aleșii bihorenilor au aprobat în cea mai recentă reuniune, desfășurată joi, o prelungire cu un an a termenului până la care compania Construcții Erbașu trebuia să finalizeze edificarea hotelului cu 7 etaje pe un teren primit în folosință de la Consiliul Județean Bihor.

Potrivit înțelegerii dintre CJ Bihor și Construcții Erbașu, administrația județeană a dat firmei dreptul de superficie, pe o perioadă de 25 ani, a unui teren de 4.000 metri pătrați aflați în apropierea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, pe care compania trebuia ca prin investiție proprie să ridice hotelul până la 10 mai anul acesta. Pentru această suprafață, Construcții Erbașu plătește o redevență de 746.437 euro pe întreaga durată a contractului.

Hotărârea adoptată joi prevede un termen de grație până la 10 mai 2027, deoarece compania nu a reușit să finalizeze investiția asumată, a cărei valoare este de 10 milioane euro.

Lucrările au fost începute în 2024, în prezent clădirea fiind edificată până la ultimul etaj, al 7-lea. Hotelul va avea o capacitate de cazare de 226 persoane, în 112 camere și 14 apartamente, un restaurant, un bar, două săli de conferințe, o sală de sport, 18 locuri de parcare și spații verzi.

Proprietarul hotelului, Construcții Erbașu, îl va da în administrare grupului Accor, una dintre cele mai mari pe plan internațional specializat în administrarea de hoteluri, care operează în aproximativ 150 de țări, un contract în acest sens fiind încheiat încă la finele anului 2023.

În zona unde este construit hotelul va fi dezvoltat și complexul sportiv Oradea, cu noul stadion de 16.000 locuri la care lucrările ar urma să înceapă anul viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!