Un primar, Sorban Levente, a ajuns să confunde o Primărie, cea din Lugașu de Jos, cu buda personală. În plină ședință de Consiliu Local, furios că secretarul general al comunei nu i-a semnat două proiecte de hotărâre nelegale și Prefectura le-ar putea anula în justiție, edilul și-a strigat crezul: „Mă piș pe ei!”. O vulgaritate complet opusă, firește, atât ideii de politică, pentru că întâia condiție a politicii - dar el n-are de unde să știe asta, căci ideea nu l-a deranjat niciodată - este politețea, cât și noțiunii de administrație, prin care individul înțelege strict propria înavuțire.
Totuși, chiar dacă acum a spus-o pentru prima oară, primarul Sorban nu micționează prima oară pe legi, pe instituții, pe oameni. O face deja de cinci mandate, obținute cu pomeni, cu fraude, cu cărat de alegători la urne, cu amenințări. Așa a adunat un cazier etic atât de greu încât ne putem întreba cu groază ce isprăvi ar face dacă partidul l-ar pune șef de județ sau ministru.
Individul își batjocorește consătenii refuzând să le înregistreze cereri și să le elibereze adeverințe, îi amendează discreționar pentru contravenții trecute altora cu vederea, umflă taxele după cum îi dictează pântecăraia din țeastă, se ascunde în birou ca să scape ba de un control al Prefecturii, ba de jurnaliștii care l-au prins că și-a cumpărat, cu un munte de bănet, o pensiune la mare, dosită pe numele soacrei, fostă muncitoare într-o fabrică oarecare.
Consoartei i-a dat pământ din pământurile oamenilor, ba a și angajat-o secretară, când la școală, când la una dintre firmele Primăriei, bașca a și băgat-o în Consiliu, iar când a simțit că i se poate apropia funia de par a divorțat formal de ea, ca să-și pună averea la adăpost. A expropriat oameni sub pretextul că face aerodrom, iar când minciuna i-a fost dovedită și și-au recăpătat proprietățile în justiție, continuă încă să pretindă că le aduce avioane-n sat. Pe alții vrea să-i lase fără pășune comunală, sute de hectare, zicând că face pe ea un baraj, de fapt o răzbunare fiindcă oamenii nu i-au cedat-o „de bună voie”.
Până a ajuns la momentul de maximă glorie: în ședință publică, cu toți consilierii prezenți, înregistrat, Sorban a replicat unei atenționări juridice cu o vorbă de mahala. Nu cu argument, nu cu calm, ci cu o injurie ca o deviză. Căci, când un personaj public spune ce-a spus el, nu este un simplu derapaj de limbaj, ci declarația plenară a disprețului față de lege, cetățeni, instituții.
Ce mă uimește e doar că localnicii încă îl tolerează. Unii din frică, alții din lehamite, fără să-și dea seama că așa se nasc micii satrapi: nu din puterea pe care o au, ci din tăcerea celor care îi lasă să abuzeze de ea și de ei. Într-un stat serios, un comportament precum al primarului din Lugașu de Jos ar fi urmat de scuze și de o demisie. Mă tem, însă, că la noi va urma o nouă candidatură și, mai știi, un nou mandat. Dar, la urma-urmei, fiecare doarme așa cum își așterne...