Piaţeta de lângă McDonaldʼs, din cartierul Nufărul, a găzduit miercuri prima ediție a pieței volante care aduce mai aproape de locuitorii zonei legume, fructe, flori, uleiuri, de la producători locali. 

Locuitorii acestui cartier al Oradiei au rămas încă de anul trecut fără piață agroalimentară, printr-o decizie a municipalității, care vrea să ridice pe fostul amplasament al acesteia o parcare supraetajată. 

„S-au topit efectiv”

21 de comercianți și-au expus miercuri marfa la standurile pieței volante deschise de municipalitate după modelul celei din Piața Unirii. Producătorii au fost vizitați de destui cumpărători, iar unii dintre ei au vândut rapid.

„Am adus tradiționalele plăcinte-n foi de Beiuş - numai că ele sunt pregătite la Pietroasa - şi, spre surprinderea mea, în nici măcar o oră, cele 25 de kilograme s-au topit efectiv, au dispărut de pe masă. Nu m-am așteptat. Mă voi pregăti cu mai multe pentru săptămâna viitoare", a spus, pentru BIHOREANUL, Gina Toma, o localnică din Pietroasa, care împreună cu mama sa pregăteşte delicatesele.

Orădenii au cumpărat plăcinte cu brânză, cu mere şi scorţişoară, cartofi ori ciuperci. O bucată a costat 10 lei.

„Eu mă bucur că s-a organizat aici. De obicei mergeam la Piaţa Mare, unde concuram cu cei care aduceau alimente din import, dar aici suntem numai noi, cei locali. Clienţi am avut destui în doar 3 ore de la deschidere", a spus şi un producător local din Borş, care a adus, între altele, castraveţi la 7 lei şi cartofi la 6 lei.

Alţi producători, care merg periodic şi la piaţa volantă din Piaţa Unirii, au fost mai puţin satisfăcuţi.

"Mă aşteptam să vină mai multă lume dat fiind că aici suntem între blocuri, deci sunt mai mulţi locuitori, dar am vândut destul de puţin, sub aşteptări. Poate e pentru că încă nu ştie prea multă lume şi nici nu ne cunosc încă produsele. În Piaţa Unirii sunt mult mai mulţi cumpărători", a spus Elvira Tako, o localnică din Ghiorac, de lângă Salonta, care împreună cu soţul ei deţine o livadă. Cei doi soţi au adus la piaţă mere, pere şi struguri.

Printre produsele etalate pe tarabe au fost struguri cu 10-12 lei kilogramul, fasole la 20 lei, diferite plante aromatice, precum salvie şi cimbrişor, la 10 lei, ori diferite uleiuri presate la rece, ale căror preţuri încep de la 12 lei / sticla.

Aşteptată de locuitorii zonei

Cam toţi producătorii au spus că practică aceleaşi preţuri indiferent de locul unde-şi vând produsele, iar majoritatea clienţilor au părut mulţumiţi.

„Noi stăm chiar la blocul de peste drum şi aveam nevoie de o piaţă unde să venim să ne luăm produse proaspete. Acum am luat nişte prune şi miere de albine", a spus povestit orădeanca Ecaterina Szlob (în foto principală).

„În sfârşit, o idee bună a domnului primar! Trebuie și câte una din asta, nu numai demolări. Mai trebuie să și construim ceva. E foarte bine aici, e curat, e la aer...”, a spus soțul femeii. 

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, aceasta este prima piaţă organizată în cartier după aproape un an. Târgul găzduit de centrul de cartier din Nufărul se va ține în fiecare zi de miercuri, între orele 14 şi 20.

Piaţa agroalimentară Nufărul a fost închisă în noiembrie 2022, pentru a face loc unei parcări supraetajate. Măsura a stârnit revolta locuitorilor din cartier, care au fost obligaţi să meargă la cumpărături până la Piaţa Mare. De atunci, municipalitatea a organizat în zadar două licitații pentru atragerea unui investitor dispus să ridice parcarea supraetajată în schimbul spaţiilor comerciale de la parter, astfel că locul stă neocupat. Până la urmă, Primăria Oradea va face investiția din bugetul local.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!