Încă 36 de maşini de Poliţie noi, marca Dacia Logan, toate cu separator metalic şi sistem de monitorizare în interior, au ajuns în Bihor, în cadrul programului de reînnoire a parcului auto al Poliției Române.

"Acestea  reduc deficitul de autovehicule de la nivelul structurilor operative, în dotarea cărora vor intra pentru a fi folosite în activităţile zilnice și vor conduce la creşterea capacităţii de acţiune şi a gradului de siguranţă a cetăţenilor", se precizează într-un comunicat transmis, vineri, de Poliţia Bihor.

Toate cele 36 de autovehicule vor fi repartizate structurilor de ordine publică din cadrul Poliției Bihor. Astfel, 11 urmează să fie distribuite la polițiile din Salonta, Beiuș, Marghita, Ștei, Vașcău, Valea lui Mihai, Săcuieni și Băile Felix, 24 vor ajunge la posturile rurale de Poliție din Secţiile Borod, Biharia, Cefa, Marghita, Tinca, Valea lui Mihai, Ștei, Beiuș, Oradea, iar unul la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Bihor.

"Noile autovehicule sunt prevăzute cu un separator între scaunele din faţă şi cele din spate, astfel că persoanele transportate pe bancheta din spatele autospecialelor vor fi izolate. Supravegherea persoanelor transportate se va face cu ajutorul unui sistem de monitorizare amplasat pe bord", mai scrie în informarea Poliţiei Bihor.

Autoturismele sunt modele cu patru uși, echipate cu motor pe benzină, având capacitatea de 900 cm cubi şi 90 de cai putere, au rampe de semnalizare acustice și optice, prize pentru stații și acumulatori suplimentari.

Autoturismele au număr de înmatriculare provizoriu, urmând a fi înmatriculate pe Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.

Poliţia Bihor a mai primit 18 autospeciale noi, în luna iulie, în cadrul unui program de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de MAI. Toate sunt cu un design nou, total diferit de cel al maşinilor folosite vreme de 30 de ani de Poliţia Română. Culorile folosite sunt albastru şi galben fluorescent, similar cu vestele poliţiştilor iar desenul seamănă cu cel de pe maşinile de poliţie germane.