Lucrările de reabilitare a Palatului Adorján II din Oradea se apropie de finalizare, iar orădenii pot vedea deja noua față a clădirii monument, reabilitată în nuanțe de verde și cu detalii florale.

Schelele de la nivelurile superioare ale palatului au fost demontate, muncitorii lucrând în continuare la parter.

Șantierul este finanțat de Primăria Oradea, prin programul multianual ce vizează restaurarea fațadelor din centrul istoric. Valoarea lucrărilor este de 2,8 milioane lei, fiind executate de firma Abed Nego SRL.

„Lucrările la Palatul Adorján II au presupus intervenții ample, precum refacerea învelitorilor de țiglă și elementelor decorative din tablă zincată, restaurarea feroneriilor și grilajelor, precum și consolidarea coșurilor de fum și reabilitarea balcoanelor. Aceste eforturi pun în valoare elementele originale ale clădirii, oferind orădenilor și turiștilor un exemplu de arhitectură secesionistă care impresionează prin detaliile sale fine”, a transmis Primăria Oradea.

Prin același program al municipalității, a fost reabilitat și fațadele Palatului Adorján I, din vecinătate. Ambele clădiri au fost realizate de arhitecții Komor Marcell și Jakab Dezső.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!