După ce fațada Palatului Adorján I din centrul Oradiei și-a recăpătat aspectul de odinioară, constructorii lucrează în această perioadă la reabilitarea Palatului Adorján II, iar la final clădirea va avea o cromatică diferită de cea a casei vecine, așa cum era și la începutul de secolul XX, când cele două palate au fost ridicate la comanda avocatului Emil Adorján, unul dintre proprietarii Palatului Vulturul Negru.  

Lucrările de reabilitare a celor două palate, realizate în cadrul programului multianual al Primăriei Oradea, prin Direcția de Patrimoniu Imobiliar, au fost atribuite firmei Abed Nego pentru suma de 2,88 milioane lei fără TVA.

Reabilitarea Palatului Adorján I (strada Patrioţilor nr. 6, colţ cu strada Moscovei) a fost finalizată în această lună, astfel că schelele s-au montat pe Palatul Adorján II (strada Patrioţilor nr. 4, lângă Teatrul Regina Maria). Se lucrează atât la fațadă, cât și la acoperiș. 

„Cele două clădiri monument istoric au arhitectură diferită și cromatică diferită, după cum au arătat studiile de parament (partea exterioară finită a unei construcții - n.r.). Astfel, când lucrările vor fi gata, pe fațade vor fi culori diferite. Inclusiv textura fațadei este alta”, a afirmat Angela Lupșea, directoarea Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, pentru BIHOREANUL

Potrivit proiectului, Palatul Adorján II va avea nuanțe de galben mai deschise decât cele de pe Palatul Adorján I. De asemenea, monumentul aflat în reabilitare nu va avea detaliile din cărămidă aparentă, care se găsesc pe Palatul Adorján I. 

Lucrările se desfășoară sub supravegherea unui arhitect. Este vorba despre Emődi Tamás. 

Cele două imobile au fost ridicate în stil secession după planurile arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső şi au fost declarate monumente istorice. Palatul Adorján I a fost construit în anul 1903, iar Palatul Adorján II a fost ridicat în anii 1904-1905. 

(detaliu de pe fațada reabilitată a Palatului Adorján I, sursa: Instagram / Oradea Heritage)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!