Orădenii mai au la dispoziție patru zile pentru a propune municipalității proiectele cu bugetare participativă pe care le doresc implementate.

Cereți acum!

Potrivit unui comunicat al Primăriei, până miercuri, la prânz, pe platforma activ.oradea.ro au fost depuse 45 de proiecte.

„Mai sunt patru zile în care orădenii care doresc să se implice activ și să propună proiecte menite să îmbunătățească condițiile de trai în cartierul lor, le mai pot înscrie în programul de bugetare participativă. Nu mai puțin de 43 de proiecte au fost depuse până acum pe platforma online - activ.oradea.ro”, a transmis Primăria.

Printre altele, orădenii au cerut: amplasarea de panouri fotovoltaice deasupra băncilor pentru odihnă din noile parcuri, digitalizarea grădinii zoologice pentru a ușura accesul vizitatorilor la informație, amenajarea unui parc de aventură și escaladă, de terenuri de beach volei pe malul Crișului Repede sau de mese de tenis în aer liber.

Orădenii au mai propus achiziționarea unei mașini de transplantare a arborilor maturi, separare a benzilor de circulație, amenajarea unui spațiu pentru concerte sau evenimente de familie, înființarea de stații de încărcare a mașinilor electrice și altele.

Pregătiri de vot

După cum BIHOREANUL a mai scris, bugetul campaniei de bugetare participativă din anul 2022 se ridică la 1,5 milioane lei cu limitarea fiecărui proiect la o finanțare de maximum 100.000 lei pentru a putea fi implementat mai repede.

Pentru a putea intra în procedura de selecţie, proiectele vor trebui să fie de interes local, să poată fi asimilate unei investiţii publice care vizează domeniul public şi să se refere la dotări, modernizări ori reparaţii ale bunurilor aflate în proprietatea publică.

În plus, acestea vor trebui să fie delimitate zonal, să nu fie incompatibile cu planurile municipalităţii pentru amplasamentul vizat şi să se încadreze în buget.

Potrivit calendarului stabilit de municipalitate, orădenii vor putea depune proiecte până pe 19 iunie.

Ulterior, propunerile orădenilor vor fi analizate până pe 3 iulie, după care în intervalul 4 iulie - 4 septembrie vor fi supuse votului online, iar în perioada 5 - 25 septembrie va avea loc etapa votului cu urnă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!