Un al 26-lea deces a fost raportat oficial, duminică, în judeţul Bihor, în rândul persoanelor diagnosticate cu Covid. Potrivit surselor BIHOREANULUI, pacientul fusese îngrijit la secţia ATI destinată pacienţilor Covid din cadrul Spitalului Municipal din Oradea. "Avea 68 de ani şi multe comorbidităţi, era paralizat în urma unui accident vascular cerebral, a suferit şi un infarct miocardic şi avea şi diabet", au spus sursele.

Pe de altă parte, în ultimele 24 în Oradea s-au făcut 539 de teste (321 în laboratorul Spitalului Judeţean şi 218 în cel al Spitalului Municipal), un număr foarte mare pentru o zi nelucrătoare, în urma lor fiind depistate încă 6 persoane cu coronavirus. Între acestea, potrivit surselor, se află şi o infirmieră de la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal şi două paciente, dar şi o persoană care a solicitat testarea, contracost, deoarece a vrut să călătorească în Austria.

În prezent, numărul total al îmbolnăvirilor înregistrate în Bihor de la începutul pandemiei a ajuns la un total de 786.

În cursul zilei de sâmbătă, în Spitalul Municipal din Oradea nu a mai fost declarat vindecat niciunul dintre pacienţi, astfel că numărul total a rămas la 656. Duminică dimineaţă, în secţiile de Boli Infecţioase ale acestei unităţi erau internate 69 persoane confirmate cu Covid, din care 4 la ATI.

Alte 3 persoane sunt îngrijite în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal după ce au fost aduse, în stare gravă, întubate, cu elicopterul SMURD, de la Cluj, unde în cursul zilei precedente capacitatea ATI ajunsese la un grad de ocupare de 100%.

Amintim că în zilele următoare, conform unei propuneri adoptate de conducerea Spitalului Municipal, o parte din pacienţii aflaţi în secţiile de Boli Infecţioase din strada Republicii (unde sunt 80 paturi) vor fi mutaţi în staţionarul din strada Izvorului, de unde secţia de Pneumologie-TBC (care are 120 paturi) va fi dislocată, atât prin externarea unor pacienţi, cât şi prin mutarea altora în clădirea principală din strada Corneliu Coposu.

Propunerea de restructurare a capacităţii anti-Covid a Spitalului Municipal a fost formulată ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri, în aşa fel încât să existe un număr de locuri suficient pentru toţi pacienţii infectaţi, iar sediul central din Rogerius al unităţii să rămână deschis pentru tratarea bolnavilor cronici.