Descoperirea de către „vânătoarea de plagiatori” Emilia Șercan a furtului intelectual comis de ministrul Justiției, Radu Marinescu, și apoi reacția premierului Ilie Bolojan riscă să consacre în politica românească, definită funciar de imoralitate, o nouă normă: hoția este condamnabilă, dar poate fi totuși prescrisă. Cum ar veni, dacă ești ministru, faptele anterioare numirii intră la arhivă, CV-ul devine un moft, iar plagiatul, deși „o formă de furt”, după cum s-a exprimat premierul, devine un furt irelevant „în condițiile date”.
Pus în fața descoperirii, premierul a explicat că acuza adusă ministrului trebuie confirmată de un organism independent, neputând lua măsuri doar pe baza unor acuze, ceea ce poate fi de înțeles, căci acuze poate aduce oricine oricui. El a adăugat, însă, că îi evaluează pe miniștri exclusiv pe baza a ceea ce fac în mandat, nu și în funcție de ce au făcut înainte. Cu alte cuvinte, se înțelege că important este să nu fure în timpul programului.
Problema nu e doar relativizarea plagiatului lui Radu Marinescu, ci și selectivitatea premierului. Alți miniștri - Dorin Anastasiu, Ionuț Moșteanu - au demisionat pentru păcate vechi. PSD-istul Marinescu a spus, cu obrăznicie, că n-o va face nici dacă îi cere Bolojan. Nimic surprinzător pentru PSD, să-și apere hoții, după cum nu-i o noutate că premierul nu vrea să-și enerveze aliații.
E grav, însă, că acest relativism vine de la un personaj care predică echitatea. Când e vorba de simpli funcționari, Bolojan a invocat invariabil disciplina și responsabilitatea. Când e vorba de un ministru suspectat de furt intelectual, s-a evaporat și responsabilitatea, și echitatea.
Explicația reală este simplă și deloc onorantă: indulgența lui Bolojan nu ține nici de filozofie morală, nici de nuanțe juridice. Ține de aritmetica parlamentară. Premierul este prizonierul PSD, partidul cu cele mai multe mandate în Parlament și cu cea mai lungă tradiție în relativizarea plagiatului și în dezincriminarea furtului în general. Orice gest ferm pe care Bolojan l-ar fi făcut în acest caz ar fi însemnat un conflict direct cu cel mai mare partid din coaliție, așa că reformatorul intransigent s-a oprit unde ar fi început riscul politic. A ales să nu dea foc coaliției. Rezultatul? Un mesaj pervers: moralitatea e negociabilă și scuzabilă în funcție de raportul de forțe între partide.
Or, ministrul Justiției nu e un oarecare. Ar trebui să fie un simbol al ideii de dreptate, care nu funcționează pe principiul „a fost demult”. Nu există furt intelectual care să se prescrie moral, mai ales când coordonezi administrarea legii. Or, dacă nu mai contează cum ai ajuns doctor și ministru, atunci cum să crezi că în Guvern făptașul va avea o busolă morală?
Din calcul politic, Bolojan și-a trecut în cont prima culpă morală. Întrebarea este dacă va obține ceva în schimb: cine poate garanta că un hoț, fie el și „intelectual”, va acționa în postura de ministru ghidat de cinste?