Mai multe echipaje de Poliţie, inclusiv "mascaţi" de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au descins, luni, la prânz, în zona Parcului 1 Decembrie din Oradea.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, operaţiunea a avut ca scop ridicarea cunoscutului interlop orădean Romulus Markovics, alias Romi Neguş.
Acțiuni în paralel
Interlopul ar fi fost ridicat în apropierea intersecţiei străzilor Vasile Alecsandri şi Piaţa 1 Decembrie (foto stânga), unde Markovics, spun sursele ziarului, a fost încătuşat şi urcat apoi într-o autospecială a Poliţiei Bihor.
În paralel, alte două acţiuni similare au fost organizate, tot în Oradea, în urma cărora poliţiştii au ridicat doi apropiaţi ai interlopului, pe Aurel Sebastian Filimon, respectiv pe Berger Sándor Dávid, ambii cu antecedente penale.
Filimon a fost condamnat chiar iarna trecută, pentru contrabandă, după ce a fost prins la intrarea în ţară, prin punctul de trecere a frontierei Borş, cu 1.500 de pachete de ţigări ascunse în maşină. Berger, în schimb, are condamnări multiple, ultimele pentru trafic de droguri şi conducere fără permis.
Deocamdată nu sunt clare circumstanţele reţinerii celor trei, însă se pare că aceștia au fost duși la sediul Inspectoratului de Poliţie Bihor.
UPDATE. S-au prelevat probe
Surse judiciare au declarat, pentru BIHOREANUL, că acţiunea de luni a fost realizată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar cei trei interlopi au fost ridicaţi pentru a li se proleva probe ADN într-un dosar care vizează acuzaţii de tentativă la omor.
Este vorba despre dosarul răfuielii de la Lotus, din 2014, despre care BIHOREANUL a scris recent. În acea răfuială, victimă a ajuns interlopul Marius Lazăr, alias Ciobanu’, cunoscut recuperator şi bătăuş, care a ajuns în stare gravă la spital, cu craniul fracturat în două locuri, hemoragie intracraniană, plus o mână şi un picior rupte.
În respectivul dosar, pe 15 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe doi dintre atacatori, Remus Balog şi Cristian Corodi, însă ancheta a continuat, procurorii deschizând un dosar separat în care Romulus Markovics alţi bătăuşi neidentificaţi au rămas cercetaţi, tot sub acuzaţia de tentativă de omor, dar fără să fie cineva trimis în judecată până azi.
Dosarul a fost clasat în trei rânduri şi tot de atâtea ori instanţa a respins soluţia, cerând completarea urmăririi penale, cauza fiind în prezent în ancheta procurorului Ciprian Man, fostul șef al DNA Oradea.
UPDATE. Romi Neguş, la ieşirea din sediul Poliţiei Bihor: "Nu aveţi ce face, iar mă pozaţi?" (FOTO / VIDEO)