Lina face naveta la Oradea ca la muncă. Vine din Tileagd cu trenul de dimineață și își supraveghează fetițele de 13 și 11 ani care cerșesc în zona Pieței Rogerius. „Dă-mi și mie un leu!”, cer acestea.
Dacă încasările merg post, pe la ora prânzului își mută „punctul de lucru” la semaforul din capătul Parcului 1 Decembrie, iar de acolo în piațeta din fața magazinului Crișul. Seara, urcă pe tren cu 200 - 300 lei. „Soluția pentru reducerea cerșetorilor este ca orădenii să nu le mai dea bani. Dacă n-ar mai primi niciun leu, n-ar mai veni în Oradea”, spune primarul Florin Birta.
La mila orădenilor
Orădenii transmit zilnic Primăriei peste 30 de reclamații privind cerșetorii, pe rețelele de socializare, prin aplicația Oradea City Report sau direct pe telefonul Poliției Locale. „Trei persoane și-au făcut culcuș în spatele blocurilor de pe strada Corneliu Coposu. Nu putem dormi de ei. Beți sau drogați, toată noaptea se ceartă”, se plângea săptămâna trecută un orădean.
Profitând de vremea caldă, mulți dintre cei veniți în Oradea la cerșit își improvizează culcușuri pe spațiul verde de lângă Orășelul Copiilor, pe malul Crișului Repede, mai sus de podul Decebal sau mai jos de podul Carol, în parcuri sau chiar în Piața Unirii, și nu mai pleacă seara acasă.
„Poliția Locală strânge cam 40 de astfel de persoane în fiecare weekend, dar luni dimineață apar la loc”, zice primarul Florin Birta (foto).
Împărțiți pe cartiere
Peste 90% dintre cerșetori vin din alte localități. „Din cei 100-120 de cerșetori, mai puțin de 10 sunt orădeni”, afirmă directorul Poliției Locale Oradea, Samuel Milian (foto).
Majoritatea sunt adulți, apți de muncă. „Bătrânii și cei cu handicap fizic sunt undeva la 10%, iar cei cu afecțiuni psihice încă 20%. În 70% din cazuri vorbim însă de adulți sănătoși care fac naveta la cerșit, mulți împreună cu copiii”, explică Milian.
În marea majoritate romi, cerșetorii se împart pe cartiere și nu se „concurează”. „Cei care vin cu autobuzul din zona Aleșd (n.r. Tileagd, Șuncuiuș, Vadu Crișului) rămân în zona centrală, iar cei care vin cu trenul din zona Salonta (Tinca, Avram Iancu, Ciumeghiu) ori din nordul județului (Roșiori, Diosig, Valea lui Mihai) merg în Rogerius și la supermarket-urile din Decebal și Șoseaua Borșului”, spune directorul Poliției Locale.
Cerșetorii din zona Cefa (Roit, Sânicolau Român) „operează” în Ioșia Nord, iar cei dinspre Beiuș (Cordău, Haieu și Rontău) în Nufărul, zona Lotus. Rareori se ceartă între ei. „Fac mizerie și gălăgie, dar evită, pe cât posibil, să fure sau să se bată. Știu că, dacă comit infracțiuni, intră în atenția Poliției și s-a terminat cu boieria”, spune Milian.
Greu de oprit
Poliția Locală a încercat zadarnic să oprească cerșetorii înainte să intre în oraș, în gări și autogări. „Pe de o parte legea obligă polițiștii locali să acționeze în uniformă, așa că aceștia îi văd repede și dispar. Pe de altă parte, n-ai niciun drept să interzici cuiva să intre în oraș dacă nu a comis o faptă sancționabilă de lege”, explică Milian.
Directorul e convins că numărul cerșetorilor ar fi mult mai mic dacă și-ar face treaba controlorii de pe trenuri și autobuze. „Majoritatea nu își cumpără tichete de călătorie, dar nu se ia nimeni de ei”, spune acesta. Cum singura soluție rămâne prinderea „în fapt”, 6 agenți bat zilnic străzile orădene în căutare de cerșetori.
Lina din Tileagd
Polițistul local Ioan Lasak (foto) se ocupă de 10 ani de combaterea cerșetoriei. „Cerșetorii cu handicap fizic, care nu pot munci, pot fi numărați pe degetele de la o mână. Majoritatea cerșesc pentru că așa fac rost de bani ușor”, spune el.
Majoritatea s-au profesionalizat. Lina R. din Tileagd, mamă a 9 copii, cerșește în Oradea din anii 2000. Înainte venea cu băieții, acum își aduce mezinele de 11 și 13 ani. „Copiii prinși la cerșit pot fi predați la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde sunt luați în evidență și internați, așa că Lina își supraveghează fetele de la distanță. Dacă ne vede, vine imediat: «Ce-aveți cu ele? Sunt cu mine, nu făceau nimic!». Așa, putem cel mult să-i dăm o amendă”, povestește polițistul.
Sancțiunea variază între 100 lei și 500 lei, iar plătită la jumătate din minim coboară la 50 lei. Pentru comparație, Lina face într-o zi de pe urma copilelor cam 300 lei, fără a pune la socoteală și plasele cu alimente primite. Deci o plătește.
„Nu stă rău, are casă, iar soțul ei se ocupă cu cai. De altfel, așa se și ține: urlă dacă este băgată în dubă, iar pe tren urcă întotdeauna în vagoanele din față: «Nu stau eu cu boschetarii!». Sunt orădeni care muncesc și poate n-o duc așa bine”, zice polițistul local.
„Du-te, fă bani”
Agentul e convins că majoritatea milogilor sunt victimele unor profitori. „Cristian T., zis și Cocoșatul, stă cu încă 6 frați într-un subsol în strada Adevărului. Maică-sa cu frate-său mai mare îl trimit - «Du-te, fă bani» - ca să aibă ea ce bea, iar el ce juca la păcănele. Adolescenteul merge, că n-are ce face”, zice polițistul.
În aceeași situație este și o bătrânică de la care polițiștii locali au confiscat în aprilie 300 de lire sterline. „Femeia e adusă de cineva la cerșit. Bolnavă psihic, nici nu cunoaște valoarea banilor. Când i-am confiscat, n-a reacționat deloc”.
Majoritatea cerșetorilor nu au, însă, voie de la „patron” să încheie ziua fără „încasări”. „Marika M., care cerșește semi-dezbrăcată pe pietonalul străzii Republicii și în Rogerius, m-a rugat: «Nu-mi lua toți banii, că mă bate!»”, zice Lasak.
Metoda confiscării
Polițiștii locali au mijloace limitate pentru a gestiona problema celor circa 20 de cerșetori ridicați zi de zi din oraș. „Pe cei agresivi, beți sau drogați îi ducem la Spitalul de Neuropsihiatrie, pe minori la DGASPC, iar pe cerșetori și cei care dorm pe străzi la Adăpostul de noapte”, spune polițistul local.
Dacă în cazul minorilor lucrurile sunt relativ clare, aceștia urmând să fie adăpostiți, bețivii și drogații sunt primiți cu greu în spitalul și așa aglomerat, iar cerșetorii și cei fără casă nu pot fi ținuți cu sila în adăpostul de noapte. „Tot ce putem face este să îi ducem în Gutenberg, unde îi percheziționăm ca să nu aibă asupra lor obiecte cu care să își facă rău lor sau altora, îi identificăm și le confiscăm banii”, zice Lasak.
În general, polițiștii locali le lasă cerșetorilor bani de mâncare și apă și evită să îi amendeze, pentru că, neavând venituri, doar ar crește neîncasările la bugetul local. „Când am terminat formalitățile, care durează cam 3-4 ore, absolut toți se întorc în oraș. Nimeni nu vrea să rămână la azilul de noapte. Măcar au de venit 3 kilometri pe jos, pentru că, altfel, în câteva minute ar fi iar pe străzi”.
Puși pe drumuri
Metodă instituită pe vremea fostului primar Ilie Bolojan, uneori, la eliberare, polițiștii locali transportă cerșetorii în zone din care pot reveni mai greu în oraș. Dacă provin dinspre Tinca, sunt duși cu duba în zona Episcopia Bihor, iar dacă vin dinspre Diosig, către Oșorhei. O altă variantă este transportul pe deal, în capătul străzii Gheorghe Doja. „Până ajung la gară, să meargă acasă, durează, așa că nu mai au timp să deranjeze turiștii și localnicii”, explică polițistul local.
Odată încheiată ziua „de lucru”, cerșetorii se întorc acasă cu trenul, se aciuează prin oraș ori își fac veacul la barul non-stop din gară. „Acolo beau, joacă la păcănele sau își scot prietenele la produs”, povestește Lasak.
Femeile, majoritatea provenite din casele de copii, se vând pentru 50-100 lei. Câștigă mai bine decât reușeau în copilărie din cerșit, dar majoritatea banilor le sunt luați de bărbatul care le ține spatele, așa că sunt mereu în căutare de clienți și e greu de crezut că vor renunța la prostituție. Personaje biblice, cerșetorii și curvele n-au dispărut niciodată...
„Cerșetorii profită că orădenii sunt darnici. Puneți pe cineva îmbrăcat sărăcăcios lângă un fast food și o să vedeți că într-o oră primește măcar 10 lei și ceva de mâncare”
Ioan Lasak, polițist local
ADĂPOSTUL DE NOAPTE
„Nu rămân!”
Anul trecut, adăpostul de noapte din strada Gutenberg, gestionat de Direcția de Asistență Socială Oradea, a cazat 159 de persoane. Numărul rezidenților variază între puțin peste 30 pe timp de vară și poate ajunge la 80 de persoane iarna, când aceștia sunt adunați din oraș de DASO și Poliția Locală Oradea, ca să nu înghețe de frig.
Deși nu au locuințe, majoritatea rezidenților abia așteaptă să plece. „La adăpost beneficiază de un duș cald, haine curate și o masă caldă donată de diferite ONG-uri, dar le este interzis consumul de alcool, pentru a preveni actele de violență, așa că majoritatea refuză să rămână. Pleacă în oraș, de unde îi adunăm și povestea se reia de la capăt”, spune Samuel Milian, directorul Poliției Locale Oradea.