La mai bine de patru ore de când a fost luat de o viitură produsă în satul Valea de Sus, din comuna bihoreană Câmpani, copilul de 4 ani nu a fost încă găsit.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a anunţat, printr-un comunicat de presă, că nouă echipe de căutare-salvare, formate din peste 30 de pompieri, localnici din satul Valea de Sus şi salvamontişti îl caută pe băieţel.

Misiunea va continua pe timpul nopţii, suprafaţa de căutare fiind de circa 6 kilometri.

În schimb, maşina familiei a fost scoasă de salvatori şi de săteni din albia pârâului. Autoturismul a fost purtat de ape circa un kilometru, de la locul unde părinţii şi cei doi copii au fost surprinşi de viitură. Băieţelul de 4 ani a fost scos de părinţi din maşină şi dus pe mal, de unde a fost luat apoi de ape.

După cum se vede din imaginile transmise de ISU Crişana, autoturismul a fost serios avariat în urma acestei nedorite tragedii.

"La fața locului Inspectoratul a mobilizat de urgență pompierii militari din cadrul Secției Beiuș și Stației Ștei, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpani, fiind alertați și membrii Salvamont-Salvaspeo Bihor", a mai transmis ISU Crişana.

UPDATE: Găsit fără viaţă

Trupul neînsufleţit al micuţului de 4 ani a fost găsit, duminică în jurul orei 9.40, de un pompier aflat în timpul liber şi un localnic, în satul Moţeşti, la aproape 3 kilometri distanţă de locul de unde l-a luat viitura.