Poliţia Română a intrat în alertă maximă şi a anunţat că pornit propria anchetă după jaful spectaculos din zorii zilei de sâmbătă, de la Muzeul Drents din Olanda, soldat cu furtul unor piese emblematice ale tezaurului dacic românesc: coiful de aur de la Coțofenești și celebrele brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia. Artur Brand, expert de renume în artă furată, avertizează că artefactele ar putea fi topite pentru valoarea materială, evocând un caz similar din Berlin, în 2017.
Într-un comunicat transmis, sâmbătă seara, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), se arată că Poliţia Română a deschis un dosar penal, din oficiu, pentru furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive, cercetările fiind coordonate de procurorii PÎCCJ, asistaţi de ofițeri şi specialişti.
"Împreună cu autoritățile din Olanda, se depun toate diligențele pentru soluționarea cazului, fiind activate și mecanismele de cooperare judiciară internațională.din Inspectoratul General al Poliției Române pentru a identifica autorii și a recupera artefactele furate", scrie în informare.
Jaf la muzeu
După cum a relatat şi BIHOREANUL, în zorii zilei de sâmbătă, folosind un dispozitiv exploziv, autori neidentificaţi au intrat în muzeul olandez şi au furat coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României. Jaful a durat 3 minute, au declarat surse din anchetă pentru presa olandeză, iar hoții au fost foarte bine pregătiți. În momentul jafului, în muzeu nu erau paznici, proprietatea fiind securizată exclusiv electronic.
Poliția olandeză a anunțat că sunt luați în calcul mai mulți suspecți și au fost demarate investigații, inclusiv analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere. Totodată, o mașină suspectă a fost găsită incendiată pe autostrada N33, în apropierea localităţii Assen, un scenariu posibil fiind că hoţii au schimbat mașina în această zonă.
Artur Brand, un renumit expert în artă furată, a declarat că hoții ar putea încerca să topească artefactele pentru valoarea lor în aur, amintind de un caz similar petrecut la Berlin în 2017. El a subliniat importanța recuperării rapide a acestor piese, având în vedere valoarea lor istorică și culturală inestimabilă
Coiful de aur dispărut, cunoscut sub numele de Cotopenești, a fost descoperit în 1928. Este din aur solid, cântărește aproximativ 770 de grame și este aproape intact cu excepția cochiliei, partea care acoperă bolta craniană. Arthur Brand, expert specializat în recuperarea operelor de artă furate a declarat pentru elpais.com că piesele furate pot valora milioane de euro însă nu exclude ca hoţii să fi furat piesele din aur "pentru a le topi şi vinde", în condiţiile în care doar coiful de aur de la Coțofenești Cotopenești cântărește aproximativ 770 de grame.
Brand a reamintit că un caz similar s-a petrecut în 2017, la Muzeul Bode din Berlin, de unde hoţii au furat cea mai mare monedă de aur din lume, numită Great Maple Leaf, având imprimat chipul Reginei Elisabeta a II-a şi creată de Monetăria Regală a Canadei. Cu o greutate de 100 de kilograme și 53 de centimetri în diametru, evaluată la aproximativ patru milioane de dolari, moneda nu a mai fost găsită, temerea expertului fiind că aceasta a fost tăiată în bucăți mai mici şi vândută.