Apăraţi de opinia publică în crâncena guvernare PSD-ALDE-UDMR, salarizaţi gras datorită politicienilor, care le-au răsplătit practic pasivitatea în faţa nelegiuirii, şi protejaţi de întregul sistem judiciar - care prin Inspecţia Judiciară şi prin Secţia Specială a hăituit fix procurorii şi judecătorii care au trimis ori au încercat să trimită după gratii corupţi, ucigaşi şi perverşi -, purtătorii de robe din România au devenit nişte "speciali" care nu-şi merită multiplele privilegii.

Recent, BIHOREANUL a dezvăluit un "caz" de coşmar, al unui bărbat din Balc care ani în şir şi-a violat fiica vitregă în vârstă de 12 ani, transformând-o în mamă a unui copil-frate vitreg la 13 ani. Deşi medicul din comună şi apoi Maternitatea din Oradea au sesizat Protecţia Copilului, iar DGASPC - Poliţia şi Parchetul, procurorii din Marghita l-au trimis în judecată abia după încă un an, în stare de libertate, iar pe complicea sa, mama "dulce" a fetei, au lăsat-o să dispară.

Urmarea? După încă un an, animalul i-a mai turnat fetei încă un copil. Au trebuit să treacă încă 4 ani pentru a fi trimis în judecată şi pentru a doua faptă, între timp pentru prima fiind mângâiat de judecătorii din Marghita cu doar 2 ani de închisoare, pe care judecătorii Curţii de Apel din Oradea i-au îndulcit-o însă şi mai mult, dându-i-o "cu suspendare". Colac peste pupăză, pentru a doua faptă, violatorul a primit tot o sentinţă amicală, de 2 ani, verdictul final urmând să fie dat de aceeaşi Curte de Apel, cea care s-a dovedit mai prietenoasă cu violatorul decât instanţa din Marghita.

Cazul a stârnit nu doar interesul presei internaţionale (spre comparaţie, pentru fapte similare judecătorii britanici au condamnat un bărbat la 18 ani de închisoare şi pe soţia complice la 6 ani), ci, din pricina mediatizării, şi a Inspecţiei Judiciare. N-aş spera, însă, ca aceasta să facă lumină, să stabilească de ce procurorii nu l-au reţinut pe monstru şi de ce judecătorii l-au protejat prin sentinţe de cofetărie.

Pentru a-mi justifica scepticismul e suficient să amintesc numele judecătorilor Curţii de Apel Oradea care au suspendat trimiterea la puşcărie a violatorului: Denisa Vidican şi Olimpiu Berindei. Prima a fost inculpată de DNA Oradea în "lotul" Florica Roman - Raluca Vidican - Ovidiu Galea tocmai sub acuzaţia că au scos din închisoare un violator condamnat, iar celălalt a depus mărturie la SS, sesizată de avocatul Răzvan Doseanu, că anchetarea celor trei de către DNA Oradea, soldată cu clasare, le-a produs acestora "mari traume psihice".

În concluzie, judecătorii suspecţi de corupţie din România suferă mai greu decât victimele violurilor dacă sunt anchetaţi, iar până când această realitate va continua să fie acceptată de IJ şi de SS nu am niciun motiv de nădejde. Am doar certitudinea că procurorii şi judecătorii toleranţi cu fărădelegea au devenit un real pericol public, încurajând violurile la fel cum au îngăduit şi corupţia.