Fostul fotbalist Kulcsár Sándor și-a anunțat demisia din funcția de președinte al FC Bihor Oradea la nici un an de la preluarea mandatului, potrivit surselor BIHOREANULUI. Acesta a convocat Consiliul Director și le-a spus membrilor acestuia, Șerban Sere și Ovidiu Mureșan, despre decizia sa, iar marți a avut o discuție pe această temă și cu primarul Oradiei, Florin Birta. 

Contactat de BIHOREANUL, Kulcsár Sándor a confirmat că și-a anunțat verbal demisia, urmând ca în zilele următoare să și-o înainteze și în scris către Adunarea Generală a Asociaților și sunt „șanse minime” să revină asupra deciziei. Acesta nu a vrut să dea mai multe detalii pe marginea acestui subiect. 

„Verbal, într-adevăr, și-a dat demisia în cursul zilei de astăzi. Se așteaptă numirea unui nou președinte, dar nu de către CSM, dat fiind că FC Bihor este o altă entitate. Sigur, eu sunt în Consiliul Director, dar atât pot să confirm că și-a dat demisia”, a spus și Șerban Sere, contactat de ziar.

Și consilierul județean Ovidiu Mureșan, director comercial al Companiei de Apă Oradea, membru în Consiliul Director al clubului de fotbal, a confirmat că președintele FC Bihor a anunțat că renunță la funcție, invocând motive personale. 

Kulcsár Sándor a devenit președintele FC Bihor Oradea din 1 august 2022, spunând atunci că se simte „onorat” și „obligat” că i s-a dat această funcție și spunea că își dorește ca „la finalul unei strategii pe cinci ani să vedem echipa la nivel de Liga 1”. 

FC Bihor a reușit să termine pe locul întâi Seria a 10-a a Ligii a III-a. Echipa antrenată de Florin Farcaș a pierdut însă semifinala barajului de promovare cu echipa Unirea Ungheni, spre dezamăgirea fanilor, care vedeau deja formația bihoreană în Liga a II-a. 

Când a revitalizat FC Bihor, Primăria Oradea și-a propus să încerce promovarea în Liga a II-a în sezonul competițional 2023-2024, deci în acest sezon nu au fost ratate oficial obiectivele. Cu toate acestea, potrivit surselor BIHOREANULUI, stilul managerial deficitar al președintelui a fost reclamat factorilor decidenți de mai mulți colaboratori din cadrul clubului, astfel că demisia a anticipat, de fapt, o previzibilă demitere.

Orădean de origine, Kulcsár și-a început cariera la FC Bihor între anii 1986 - 1998, când a marcat 23 de goluri pentru roș-albaștri, și a revenit la Oradea în perioada 1990 - 1992, după doi ani în care a evoluat la Victoria București.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!