Un fermier din Bihor condamnat definitiv la închisoare cu executare, după ce a fost prins cu o cultură de cannabis în grădină, a fost găsit, marţi, după aproape 9 luni de căutări, timp în care a fost dat în urmărire generală şi internaţională.

Tânărul fermier

Este vorba despre Gigi Nicuşor Fuscaş, 38 ani, condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de detenţie într-un dosar al procurorilor DIICOT, care, în vara lui 2020, au găsit în grădina lui din Ineu corturi speciale în care cultiva cânepă indiană. Nici măcar nu era prima oară, după cum a relatat deja BIHOREANULUI. În 2017, tot procurorii DIICOT au găsit în ferma lui două corturi, 3 lămpi, transformator, ghivece, pastile pentru germinare, termometre de perete, ventilator electric, descoperind că îşi cultiva cannabis pentru consum propriu.

Culmea este că, după cum a descoperit tot BIHOREANUL, în timp ce-şi creştea "iarba", Fuscaş a obţinut fonduri europene de 40.000 euro pentru o fermă de legume, sprijin din care a şi încasat 30.000 euro, sumă pe care a fost pus să o returneze pentru nerespectarea clauzelor impuse prin contractul de finanţare.

Cert e că, pentru cultura de cannabis din 2020, Fuscaş a fost trimis în judecată, fiind condamnat definitiv în luna februarie, acest an, la 1 an şi 6 luni de detenţie sub acuza de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

A fugit

Doar că, între timp, Gigi Nicuşor Fuscaş a dispărut, motiv pentru care poliţiştii l-au dat în urmărire generală, iar fotografia lui a apărut şi pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica persoanelor căutate. 

În cele aproape 9 luni în care a fost fugar, bărbatul ar fi locuit în străinătate, spun sursele BIHOREANULUI. El s-a întors recent în Ineu, unde a şi fost prins, marţi, de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Oradea, în timp ce se plimba pe stradă.

"Poliţiştii l-au  reținut un bărbat de 38 de ani, din comuna Ineu, județul Bihor, urmărit internațional. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat", se arată într-un comunicat transmis pe marginea cazului, miercuri, de Poliţia Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!