E lungă şi tristă povestea cu dealul Ciuperca. Un proiect prost, o implementare superficială şi consecinţele nu au întârziat să apară. Sigur, constructorul se va apăra dând vina pe proiectant, iar acesta pe executant. Dar orice inginer cu puţină experienţă şi-ar fi dat seama că e riscant să pui în operă o lucrare cu studiul geo făcut pe genunchi, în birou.
Şi la parcarea din Independenţei au fost probleme grave de proiectare, cu armături subdimensionate, probabil pentru ca lucrarea să iasă cât mai ieftin. Numai că acolo constructorii le-au dat în cap autorilor cu proiectul şi, prin asta, s-a evitat o catastrofă ce ar fi avut consecinţe mult mai mari decât o simplă alunecare de teren.
Acum, autorităţile au căzut în extrema cealaltă. De ani de zile se chinuie să scoată un proiect fiabil pentru consolidare, chit că deja dealul este stabilizat. Într-un fel îi înţeleg pe cei din Primărie: de când cu alunecarea de teren, şi-au luat tone de iaurt şi suflă zilnic în el. Acum, mai cer încă 10 piloni de consolidare, ceea ce va face ca visul orădenilor de a ieşi la iarbă verde la Ciuperca să mai întârzie cu un sezon.
Dar marea minune dumnezeiască s-a produs acum, în Postul Paştelui, când am aflat că posibilitatea recuperării pagubelor de la cei vinovaţi a devenit imposibilă fiindcă faptele s-au prescris. Se spune că de două lucruri nu poţi scăpa în viaţă: de moarte şi de taxe. Ei bine, iată că Primăria a întârziat să se implice în recuperarea pagubelor, spre uşurarea proiectanţilor şi a şantieriştilor.
Dar mă întreb: oare există vreun orădean care să fi scăpat de taxe prin prescrierea datoriilor? De acum, problema ar trebui să se mute de la cei care au făcut paguba la cei care au uitat să o recupereze!