Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Iată câteva din ele: Pasajul de la magazinul Crișul (foto), super-pasajul de la Gară, pasajul de la intersecția Decebal cu Vladimirescu, pasajul de pe Oneștilor, pasajele (mai exact grămada de pasaje) din zona Calea Aradului - ERA - Aeroport, pasajul care va traversa șoseaua în apropiere de zona Cazaban și pasajele sau supra-traversările necesare viabilizării proiectului tren tramvai.
Toate aceste sunt făcute ca să se simtă bine șoferii, dar pe lângă apar și niște pasaje pentru pietoni, lucru în sine lăudabil. Din păcate, însă, nici la aceste viitoare pasaje - cum nici la cele nu demult renovate - nu am observat o minimă formă de respect pentru orădenii din banii cărora se fac investițiile. Oare era chiar așa de complicat tehnic sau insuportabil financiar să dotăm aceste treceri cu scări rulante?
Aceste scări au un dublu rol: ușurează efortul pietonilor de a traversa strada, pentru că nu toți sunt juni și cu putere în picioare și, pe de altă parte, ar fi un argument în plus ca oamenii să folosească această facilitate în loc să-și riște viața, trecând peste linii de tramvai și printre mașini.
Las deoparte faptul că aceste pasaje sunt total neatractive, pentru că primul instinct când le străbați este să-ți ții respirația. Apoi sunt suficient de întunecate ca, în cazul în care primești o palmă, să nu știi cui să-i mulțumești.
Ne tot lăudăm că suntem meșteri în popularizarea frumuseților urbei, dar nu ne învrednicim să punem niște panouri luminoase cu poze din splendida arhitectură locală. Mai bine lăsăm pereții goi, să poată venii toți fraierii pe care-i chinuie talentul să-și expună mâzgălelile de prost gust în numele unui fenomen care nu are nimic în comun cu arta.
Poate încă nu e prea târziu ca, măcar în următorul ciclu financiar european, Primăria să se întoarcă cu fața spre cetățenii care merită să se bucure din plin de orașul lor.