Primăria Oradea a publicat săptămâna trecută pe portalul propriu lista datornicilor față de bugetul local la data de 4 iunie. Municipalitatea orădeană are de recuperat 78,39 milioane lei de la 4.051 de restanțieri.
„Greu de recuperat”
„Toți restanțierii au fost notificați, conform legii, că a fost întocmită lista datornicilor și somați să își achite restanțele, pentru că aceasta urmează să fie postată pe portalul Primăriei Oradea. Din păcate, aproape nimeni nu a luat măsuri pentru achitarea restanțelor”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea.
Potrivit acestuia, majoritatea contribuabililor din listă sunt restanțieri cronici. „Fiecare caz este în diferite stadii de recuperare a sumelor, începând de la somații până la popriri pe conturi. Din păcate, în majoritatea cazurilor, sumele datorate sunt destul de greu de recuperat”, a declarat Florea.
Lista publicată de municipalitate cuprinde trei categorii de debitori: persoane fizice, persoane juridice active și firme aflate în insolvență ori faliment. Cele mai multe poziții sunt ocupate de persoane fizice, în schimb cele mai mari sume apar în dreptul firmelor și al asociațiilor.
O datorie record
Conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Oradea, cel mai mare datornic față de bugetul local este în continuare Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens (lista mai jos), cunoscută pentru procesele de revendicare a unor clădiri și terenuri din Oradea și Băile Felix.
Ordinul este reprezentat în Oradea de abatele Fejes Rudolf Anzelm, evacuat la sfârșitul lunii mai din spațiile Primăriei Oradea din incinta Colegiului Național Mihai Eminescu.
Prepozitura figurează pe lista persoanelor juridice active cu o datorie de 22,48 milioane lei. Suma reprezintă circa 29% din totalul restanțelor față de bugetul local al Oradiei și 87,5% din datoriile persoanelor juridice active.
Demersurile municipalității pentru recuperarea banilor sunt, deocamdată, blocate. „Ordinul Premonstratens a contestat restanța la Înalta Curte de Casație și Justiție. De trei ani nu s-a întâmplat nimic în acest proces”, a spus directorul economic Eduard Florea.
După cum BIHOREANUL a mai scris, datoria Prepoziturii provine dintr-o taxă judiciară de timbru stabilită de Tribunalul Bihor într-un proces deschis de ordin împotriva Statului Român.
Primăria Oradea nu a fost parte în acel dosar, dar taxa trebuia încasată la bugetul local al municipiului. Pentru că suma nu a fost plătită, municipalitatea a înscris-o în evidențele fiscale ca restanță și a început procedurile de recuperare.
Firme cu datorii
Ceilalți 134 de restanțieri persoane juridice, companii și asociații active, cumulează împreună 3,2 milioane lei. Fiecare dintre aceștia are restanțe de peste 5.000 lei.
În top se remarcă Asociația Centrului Creștin Salem, organizație religioasă din Oradea (360.259 lei), firma de arhitectură și proiectare Proiect Bihor SA (225.240 lei) și operatorul hotelier ABA Turism SRL (189.714 lei).
Lista este continuată de operatorii hotelieri Elias Power SRL (151.218 lei) și Maxim SA (145.603 lei), urmați de dezvoltatorul imobiliar Invest Sunrise Com SRL (118.028 lei).
Lista primilor 10 restanțieri mai cuprinde Redven Invest SRL, firmă orădeană din zona construcțiilor (105.962 lei), Pankarpathia Logistics SRL, operator de logistică și activități anexe transporturilor (87.331 lei), și Imobinvest International SRL, firmă specializată în închirierea și subînchirierea imobilelor (73.011 lei).
Restanțele populației
Cea mai numeroasă categorie de restanțieri o constituie persoanele fizice. Potrivit evidențelor municipalității, 3.765 de contribuabili cu datorii mai mari de 1.200 lei datorează bugetului local 19,06 milioane lei.
Topul datornicilor este deschis de George-Laviniu Ghiurău (290.840 lei), Viorel-Ciprian Goian (264.052 lei) și Claudiu-Petru Leghezeu (210.354 lei) dar mai cuprinde personaje cunoscute și controversate, precum Călin Raita (96. 267 lei).
Primele 10 persoane fizice din listă (lista mai jos) cumulează datorii de 1,64 milioane lei. Primii 50 de datornici au restanțe totale de 3,87 milioane lei, adică aproximativ 20% din totalul sumelor datorate de persoanele fizice.
Falimentarii
Separat, Primăria Oradea a publicat lista firmelor aflate în procedură de insolvență sau faliment (vezi mai jos). Aceasta cuprinde 151 de restanțieri, cu obligații totale de 33,64 milioane lei.
Cel mai mare datornic este Termoelectrica SA, compania de stat care a lăsat Oradiei debite de pe urma fostului CET II, după valorificarea activelor în faliment (6,36 milioane lei).
Pe locul al doilea apare Orser SA, firma fostelor sere orădene, falimentată după privatizarea controversată de afacerista Maria Schutz (5,70 milioane lei).
Lista continuă cu Leflor Distribution SRL, firmă din Gorj din industria îngrășămintelor (3,15 milioane lei), Raicris Construct SRL, firmă de construcții a aceluiași Călin Raita (2,46 milioane lei), Prompt Construct SRL, firmă aflată în insolvență, (2,12 milioane lei), și Leonardo SRL, fosta rețea de magazine de încălțăminte a cunoscutului evazionist Florin Panea (1,94 milioane lei).
Printre marii datornici aflați în insolvență sau faliment se mai numără Electrocentrale Oradea SA, fostul furnizor de termoficare al orașului (1,22 milioane lei), distribuitorul de piese auto Premium Part SRL (1,10 milioane lei), Romeur SRL, firmă din domeniul mobilierului (952.916 lei), și distribuitorul de materiale de construcții Tiger Amira Com SRL (929.294 lei).
Primele 10 datorii din această categorie însumează 20,49 milioane lei, adică 61% din totalul firmelor aflate în insolvență sau faliment. Restul debitelor ajung la 13,15 milioane lei.
O listă rușinoasă
În total, cele trei liste publicate de Primăria Oradea cuprind 4.051 de restanțieri, cu obligații de 78,39 milioane lei. Publicarea a fost făcută în baza articolului 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care obligă organele fiscale să afișeze online debitorii cu restanțe și sumele datorate.
Potrivit comunicatului, înainte de publicarea listei contribuabilii au fost notificați, iar cei care își achită integral debitele sunt eliminați ulterior din evidență, în termenul prevăzut de legislație.
Separat de actuala listă, Consiliul Local Oradea a aprobat anul trecut anularea restanțelor de cel mult 40 lei pentru 5.879 de persoane fizice și 1.096 de persoane juridice. Măsura a vizat curățarea evidențelor fiscale de debite mărunte, considerate mai costisitor de administrat decât de recuperat.
Conform raportului Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea, în 2025 gradul de încasare a principalelor impozite locale pentru clădiri, terenuri și autoturisme a ajuns la 98%, cel mai ridicat nivel raportat de municipalitate.
În același an, din aceste impozite au intrat la bugetul local 180,4 milioane lei, sumă care a inclus și rămășițe din anii anteriori.