Comisia tehnică pe probleme de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea, condusă de viceprimarul Teofil Filimon, a aprobat vineri mai multe restricţii de circulaţie în municipiu.

Atenţie, închis!

Măsurile vor fi luate la solicitarea constructorului Webuild, care execută lucrările de electrificare a liniei ferate dintre Cluj-Napoca şi graniţa cu Ungaria.

Primele restricţii vor fi aplicate încă de sâmbătă dimineaţă.

"În data de 11 iulie, începând cu ora 05:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe durata întregii zile pe strada Codrilor, atât dinspre sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Făcliei şi Ecaterina Teodoroiu, cât şi dinspre sensul giratoriu din zona Aquaparkului Nymphaea", a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, Primăria Oradea.

Potrivit comunicatului, măsura va fi luată pentru "demontarea tablierului metalic al pasajului feroviar", lucrare care face parte din proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare din municipiu.

Restricţii de circulaţie

Apoi, marţea viitoare, în aceeaşi zonă, dar pe celălalt mal al Crişului Repede, lucrările la linia ferată vor impune noi restricţii de trafic.

"În data de 14 iulie, pentru executarea operaţiunilor de demontare şi ridicare a tablierului metalic al pasajului feroviar de pe strada Dragoş Vodă, precum şi pentru demolarea culeei nr. 1, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe o bandă de circulaţie de pe strada Dragoş Vodă, pe sensul de mers către Cluj-Napoca, în zona subpasajului feroviar", se menţionează în comunicatul municipalităţii.

Potrivit comunicatului, pe durata ridicării tablierului metalic cu ajutorul unei macarale, "circulaţia rutieră va fi închisă temporar pentru câteva minute", pentru evitarea accidentelor.

Tot pe 14 iulie, circulaţia pe strada Barierei, din apropiere, va fi închisă pe durata întregii zile.

În intervalul 15–29 iulie, circulaţia în zona pasajului se va desfăşura cu restricţii, având în vedere lucrările de demolare a culeei prin care structura acestuia se sprijină pe mal.


Foto: Primăria Oradea

Ocoliţi!

Tot în intervalul 15-29 iulie şi tot la cererea Webuild, circulaţia auto va fi închisă pe drumul care leagă DJ 190, din zona străzii Matei Corvin–Sântion, de DN 1–E60, adică de Calea Borşului.

Restricţia va fi instituită la trecerea la nivel cu calea ferată TR13, situată în apropierea fabricii Comau, la kilometrul feroviar 2+652. Practic, şoferii nu vor mai putea folosi scurtătura dintre DJ 190 şi Calea Borşului.

"Totodată, dinspre DN 1–E60 va fi închis accesul din sensul giratoriu către drumul de legătură, cu excepţia societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea înainte de trecerea la nivel cu calea ferată şi au acces către DJ 190", se menţionează în comunicat.

Traficul va fi deviat în funcţie de masa totală a vehiculelor. Maşinile de până la 5 tone vor circula pe DJ 190, prin comuna Borş, până la ieşirea în DN 1–E60.

În schimb, vehiculele de peste 5 tone vor fi direcţionate pe traseul DJ 190 – Episcopia Bihor – sensul giratoriu cu DN 19 – strada Sântăului – DC 71 – drumul expres DEx16 – sensul giratoriu cu DN 1–E60.

Potrivit comunicatului, acelaşi traseu va fi folosit pe durata restricţiilor şi în sens invers.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!