Cercetările arheologice în cele 6 situri de pe traseul de 8,7 kilometri al centurii Biharia au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, luni, pe contul său de Facebook.

Potrivit acestuia, drept consecință, „constructorii au front de lucru” pe tot traseul, fără nicio altă restricție.

Urme de peste trei milenii

Pe 4 dintre aceste situri descărcările arheologice se încheiaseră la începutul lunii, iar până atunci specialiștii Muzeului Țării Crișurilor descoperiseră mai multe vestigii.

Concret, aceștia au scos la lumină fragmente de obiecte și urmele unor așezări din diferite perioade istorice, cum ar fi un cătun ce ar putea data din neoliticul târziu (perioada bronzului târziu, anii 1400 - 1100 îCr), o așezare daco-sarmatică (de la începutul secolului II îCr), una din perioada medievală (secolele IX-X) și un sat databil spre finele Evului Mediu (secolele XVI-XVII).

Un tronson anul acesta, celălalt peste un an

Potrivit șefului administrației județene, pe traseul centurii Biharia mai sunt de relocat rețele de gaz în trei puncte, lucrările fiind programate să se realizeze în cursul lunii aprilie.

„Ne propunem ca în toamna acestui an să deschidem circulației tronsonul ce ocolește localitatea Biharia. În primăvara anului viitor, și tronsonul spre Paleu va fi deschis circulației”, a mai arătat Bolojan.

Cu bani europeni

Lucrările pentru centura Biharia au început în octombrie 2023, fiind executate de o asociere formată din firmele Dumexim (Oradea) și Consorzio Stabile EBG (Italia) contra sumei de 55,767 milioane lei (fără TVA), termenul de finalizare fiind de 18 luni de la ordinul de începere.

Noul drum, cu o lungime totală de 8,7 km, este format din două tronsoane, din care unul de 5,6 km va fi centura propriu-zisă a localității Biharia, iar celălalt, de 3,1 km, va legal de aceasta localitatea Paleu, șoseaua urmând să fie legată la DN 19 Oradea - Satu Mare.

Sursa de finanțare sunt fondurile UE din Programul Operațional Regional 2021-2027. Centura Biharia este a cincea aflată în lucru din „pachetul” lansat de CJ Bihor pentru construirea de drumuri ocolitoare și de legătură între Oradea și comunele din jur. Acest proiect mai cuprinde și realizarea centurii Oșorhei (5,8 km, plus reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel), Nojorid (8,4 km) și Sântandrei (5 km), plus Sânmartin (8,47 km, aceasta în parteneriat cu CNAIR).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!