Primarul Oradiei, Florin Birta, crede că lucrările pentru construirea noului stadion municipal - a căror licitare de către Compania Națională de Investiții este în curs - ar putea începe cel mai curând doar în a doua parte a anului următor.

În condițiile în care mai toate orașele își doresc stadioane, chiar dacă nu au echipe de fotbal performante, edilul i-a dat dreptate premierului Ilie Bolojan, care a atenționat că astfel de construcții vor trebui co-finanțate de autoritățile locale.

Calendar în întârziere

„Proiectul stadionului este în licitație la Compania Națională de Investiții, înțeleg că a fost finalizată procedura de licitație și s-a dat un câștigător, doar că procedura a fost contestată, și așteptăm să vedem ce se va întâmpla în urma contestației. Estimările ar fi că anul acesta să se finalizeze această procedură de contestație și probabil în primăvara anului viitor să se semneze un contract”, a declarat primarul Florin Birta într-o conferință de presă susținută luni împreună cu președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, pentru a prezenta stadiul marilor proiecte derulate în parteneriat de municipalitate și administrația județeană.

Birta a adăugat că, după finalizarea licitației și desemnarea câștigătorului, va urma proiectarea, astfel că lucrările de construcție propriu-zise ar putea începe doar în august 2026, cel mai devreme.

De asemenea, Birta a arătat că Primăria își va asuma co-finanțarea lucrărilor: „Probabil după acel regulament de care spunea și domnul prim-ministru, domnule, vrei să investești într-un stadion? Da? Tu, ca autoritate publică locală, trebuie să vii să participi cu o cofinanțare de 10-15-20% astfel încât atunci când îți proiectezi stadionul să te gândești și la buzunarul tău că trebuie să vii cu o cofinanțare, că e simplu să vrei un stadion de 30-40-55 de mii de locuri, dar să nu pui tu nimic din buzunarul tău. Deci probabil undeva în jurul, pe finalul anului viitor ar putea începe lucrările la stadion, bineînțeles, cu o cofinanțare din partea municipiului Oradea, cum este și normal”.

Șase ofertanți, cinci contestații

Lansată la începutul lunii ianuarie a acestui an de către Compania Națională de Investiții din subordinea Ministerului Dezvoltării, licitația pentru atribuirea proiectării și construirii noului stadion municipal din Oradea s-a împotmolit în contestații, încă înainte ca Guvernul să declare public că statul are dificultăți în cofinanțarea proiectelor de infrastructură.

Atunci, CNI a dat câștigătoare oferta unei asocieri de firme conduse de Con-A Operations din Șelimbăr, județul Sibiu, dar rezultatul a fost contestat de toți ceilalți cinci concurenți care au depus oferte.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, firma Construcții Erbașu a contestat punctajul care i-a fost acordat, la fel ca asocierile conduse de Strabag, de ACI Construcții și de MIS Group, iar o altă asociere, condusă de Drum Asfalt, a contestat faptul că i-a fost respins un document.

Viitorul stadion municipal ar urma să aibă 16.000 de locuri, incluzând și un hotel cu restaurant, săli de conferințe și un centru SPA, investiția fiind estimată la 327.831.677 de lei, fără TVA, pentru proiectare, execuție și asistență tehnică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!