Cum vor putea fi convinși oamenii, obișnuiți să-și plimbe moaștele în mașină, să-și lase automobilul acasă și să folosească transportul în comun? E o întrebare mai degrabă retorică. Problema a fost înșfăcată de grupul UDMR din Consiliul Local, de unde s-a născut o propunere: transport gratuit în fiecare zi de vineri. Un început lăudabil, entuziast, populist, dar și cam greșit pentru o problemă mult mai complexă.
Dacă vrea să fie mai atractiv, transportul în comun trebuie să facă altceva, nu să ofere gratuități. Cei care evită tramvaiul și autobuzul nu o fac din pricina prețului „exorbitant” al biletelor, ci, în primul rând, din cauza timpului pierdut prin stații. Un orar mai dens al mijloacelor de transport în comun ar fi mult mai important decât o călătorie gratuită. La rândul ei, regia de transport nu are nevoie de găuri la buget, ci de cât mai mulți bani pentru a se dezvolta. În fond, scurtarea timpului de așteptare costă bani.
Alte două mari hibe sunt obișnuința și comoditatea. E foarte convenabil să te urci în mașină în fața casei și să cobori acolo unde ai treabă, preferabil chiar în fața intrării. Astfel de obișnuințe se schimbă doar după ce începe să ardă buzunarul (taxe de acces în zona centrală, taxe de poluare, parcare mai scumpă în buricul târgului etc). Așa cum zice primul om al județului, oamenii își schimbă deprinderile doar constrânși ori când sunt pe cale să piardă ceva. Cam are dreptate.
Și mai e ceva. Pentru mulți dintre cei zămisliți cu 4 roți, transportul în comun ar însemna un mare pas înapoi, o retrogradare, o rușine. Sechelele adunate în mai multe generații din pricina autobuzelor și tramvaielor vechi, răblăgite, întunecoase, friguroase iarna și călduroase vara i-au făcut pe oameni să facă totul pentru a scăpa de năpastă. Și-au cumpărat mașini, au accesat un nivel superior de unde nu s-ar mai întoarce niciodată. Unii ar trece la mersul cu tramvaiul doar dacă și-ar cumpăra propriul tramvai.
Dar, încetișor, parcul de tramvaie și autobuze al OTL se înnoiește, iar călătoriile devin mai prietenoase. Tramvaiul va deveni mai eficient pentru deplasarea în anumite zone decât automobilul. Totuși, Oradea nu este Tokyo, unde metroul vine la 3 minute, și nici nu are cum să ajungă la astfel de timpi de așteptare. Mărirea parcului de tramvaie și autobuze costă enorm, extinderea liniilor de tramvai, la fel, iar numărul potențialilor clienți este limitat. Până la urmă tot cifrele decid.
Soluția nu este renunțarea la mașini, un deziderat irealist, ci alternarea modalităților de transport – azi cu mașina, mâine cu tramvaiul, poimâine cu autobuzul, în funcție de necesități. Schimbarea trebuie să înceapă cu schimbarea mentalităților. Abia după aceea se poate modifica raportul dintre „tramvaiști” și „mașiniști”. Altfel, vom continua să risipim cantități enorme de energie pentru a deplasa un corp de câteva zeci de kilograme din punctul A în punctul B cu ajutorul unor măgăoaie de 1 sau 2 tone.