Noul manager al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, Laurenţiu Chiană, vrea să fie sigur că unitatea pe care o conduce de săptămâna trecută nu va fi locul unui incendiu care să ducă la pierderea de vieţi omeneşti, cum s-a întâmplat recent la Institutul Matei Balş din Bucureşti, dar şi că într-o asemenea eventualitate intervenţiile pompierilor nu vor fi îngreunate.

Chiană a cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana să execute o aşa numită intervenţie de recunoaştere, pentru identificarea vulnerabilităţilor în caz de incendiu.

Intervenţia pompierilor a avut loc joi, la clădirea din Rogerius a Spitalului Municipal, iar în urma acesteia "s-au identificat mai multe elemente care necesită a fi remediate".

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de spital, "s-a constatat că maşinile parcate în curtea din spatele clădirii îngreunează accesul autospecialelor". Ca atare, conducerea spitalului a dispus "interzicerea imediată a accesului şi parcării" în curtea din spate a unităţii, cu excepţia autoutilitarelor care aparţin furnizorilor.

Parcarea din spatele clădirii (foto jos) era folosită mai mult de angajaţi ai unităţii spitaliceşti, care-şi lăsau acolo maşinile.

"Am rugat ISU Crişana să ne ajute în evaluarea căilor de acces ale autospecialei cu scară pe toate laturile Spitalului Municipal, clădirile de pe strada Coposu, astfel încât să identificăm care sunt eventualele vulnerabilităţi în situaţia nedorită a izbucniri unui incendiu. Concomitent am cerut personalului spitalului şi o evaluare în interior, pentru a verifica dacă şi în ce condiţii s-ar putea face evacuarea pacienţilor pe uşile de acces", a declarat Laurenţiu Chiană pentru BIHOREANUL.

În urma incendiului produs săptămâna trecută la Institutul Matei Balş din Capitală au murit 12 pacienţi, fapt care a ridicat în spaţiul public problema siguranței în spitalele românești.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, reprezentanţii spitalelor din judeţ şi cei au autorităţilor cu atribuţii de control au avut, miercuri, la Prefectură, o şedinţă în care au dezbătut concluziile unor verificări făcute în cadrul acestor unităţi în luna noiembrie a anului trecut. Problemele sunt serioase. În esenţă, şase clădiri nu au deloc autorizaţie de securitate la incendiu, două staţii de oxigen din secţii de terapie intensivă prezintă neconformităţi, iar unele dintre unităţi nu ar putea să îşi evacueze pacienţii imobilizaţi.