Maternitatea orădeană atrage investiţii europene de 22 milioane lei pentru modernizarea terapiei intensive pentru nou născuţi.

Primăria Oradea şi Spitalul Judeţean au obţinut fonduri din PNRR pentru suplimentarea de la 15 la 20 a paturilor compartimentului ATI Neonatologie, dotarea cu aparatură medicală a 5 paturi deja existente, crearea unui centru de formare pentru medici şi derularea unui program de screening pentru depistarea retinopatiei şi malformaţiilor cardiace la nou-născuţi.

"Proiectul de dotare a Compartimentului Terapie intensivă neonatală, depus spre finanţare prin Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) în luna aprilie a acestui an, a fost aprobat", a anunţat vineri, Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă. Investiţia va creşte siguranţa actului medical şi va contribui la scăderea morbidităţii şi mortalităţii în rândul nou-născuţilor vulnerabili.

După cum BIHOREANUL a mai scris, cheltuielile, inclusiv cele cu amenajarea centrului de perfecţionare a cadrelor medicale din subsolul Maternităţii şi derularea programului de screening, au fost deja făcute. Investiţiile au fost puse în operă încă din prima parte a anului 2023, cu ocazia restructurării Spitalului Judeţean, care a inclus şi modificări în activitatea Maternităţii.

Prin aprobarea finanţării investiţiei prin PNRR, Primăria Oradea şi Spitalul Judeţean îşi vor asigura, practic, recuperarea cheltuielilor deja făcute.

Proiectul a fost depus în parteneriat cu spitalul, în cadrul PNRR, pe componenta C12 – Investiţia specifică I2.3a – secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, iar valoarea lui este de 22,194 milioane lei (fără TVA), din care finanţarea nerambursabilă este de 21,694 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!