Medicul orădean Dănuţ Dejeu, medic chirurg primar în Chirurgie Generală, co-fondator al Echipei Doctor Dejeu şi şef al secţiei de Chirurgie Oncologică şi Generală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, a primit de curând, de la Surgical Review Corporation (SRC), certificarea prin care devine Chirurg de Excelenţă în Chirurgia Bariatrică şi Metabolică.

Anunţul a fost făcut luni, printr-un comunicat transmis presei, potrivit căruia această acreditare prestigioasă, acordată de organizaţia nonprofit independentă din SUA, "recunoaşte angajamentul dr. Dănuţ Dejeu pentru un standard înalt de furnizare a unor servicii de îngrijire a pacienţilor, precum şi o preocupare deosebită pentru siguranţa şi confortul lor".

"Statutul de Chirurg Acreditat certifică faptul că dr. Dănuţ Dejeu a îndeplinit standardele recunoscute la nivel internaţional. Procesul de acreditare s-a desfăşurat pe parcursul unui an şi a fost unul extrem de riguros, timp în care s-au evaluat cu atenţie atât amploarea intervenţiilor chirurgicale, echipamentul unităţii, metodele clinice aplicate şi procedurile de operare standardizate, cât şi aspecte precum educarea pacientului şi evaluarea continuă a calităţii actului medical", se explică în informare.

Recunoaşterea internaţională vine după ce, în august 2022, şi fratele său, dr. Viorel Dejeu, a primit aceeaşi recunoaştere, moment în care întreaga echipă a fost evaluată, precum şi protocoalele şi tehnologia utilizate.

"Sunt onorat de faptul că am primit statutul de Chirurg de Excelenţă. Este rezultatul unei activităţi constante cu o grijă sporită acordată pacienţilor noştri, pe care ne place să spunem că-i tratăm ca pe membrii familiei noastre, şi al standardului înalt de profesionalism şi de calitate cu care întreaga Echipă Doctor Dejeu acordă servicii chirurgicale şi ambulatorii. Ne dedicăm timpul şi cunoştinţele tratării şi consilierii pacienţilor şi ne bucurăm de încrederea pe care ei ne-o oferă. Faptul că şi fratele meu, dr. Viorel Dejeu, are, de asemenea, acreditarea de Chirurg de Excelenţă arată dedicarea echipei noastre şi ne propunem să rămânem în continuare prima alegere a pacienţilor din România", a declarat dr. Dănuţ Dejeu, citat în comunicat.

Fraţii dr. Viorel Dejeu şi dr. Dănuţ Dejeu sunt printre puţinii medici din România cu acest statut, a căror profesie îndeplineşte standardele de excelenţă internaţionale.

"Certificarea atestă profesionalismul Echipei Doctor Dejeu, care este, la momentul actual, cea mai căutată echipă medicală specializată în medicina bariatrică din România, cu peste 2,000 de pacienţi anual, şi una dintre cele mai performante la nivel european, după numărul de pacienţi operaţi şi după procentajul foarte redus de complicaţii", mai arată informarea.

Echipa Doctor Dejeu este parteneră Medlife şi îşi desfăşoară activitatea în centrele din cinci oraşe din ţară: MedLife Life Memorial Hospital Bucureşti, Medlife Humanitas Cluj-Napoca, MedLife Polisano Sibiu, MedLife Genesys Arad şi MedLife Oradea.

Cine este Dr. Dănuţ Dejeu

Dr. Dan Dejeu este medic primar în Chirurgie Generală, cu specialitate în Oncologie şi Bariatrie. Alături de fratele său, dr. Viorel Dejeu, a creat o echipă multidisciplinară de medici, nutriţionişti şi psihologi, care le sunt alături pacienţilor în fiecare etapă, pre şi post intervenţii.

Pentru mai multe detalii, accesaţi www.doctordejeu.ro.

Dr. Dan Dejeu este în prezent şef al secţiei de Chirurgie Oncologică şi Generală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Totodată, este şi cadru didactic în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea.

Ce este Surgical Review Corporation

Înfiinţată în 2003, Surgical Review Corporation (SRC) este o organizaţie nonprofit, recunoscută la nivel internaţional pentru siguranţa pacienţilor, dedicată recunoaşterii şi redefinirii îngrijirii chirurgicale.

SRC acreditează cele mai bune spitale, chirurgi şi profesionişti din domeniul sănătăţii din întreaga lume care îndeplinesc standardele noastre dovedite. "Căutaţi sigiliul nostru, aşteptaţi-vă la excelenţă", mai arată comunicatul. Mai multe informaţii, pe site-ul www.surgicalreview.org.

Ce este chirurgia bariatrică

Potrivit specialiștilor, Chirurgia bariatrică poate produce o scădere considerabilă a greutății în cazul persoanelor obeze care nu au obținut succes pe termen lung cu alte metode de slăbire, îmbunătățind considerabil calitatea vieții pacientului.

Între altele, este considerată drept cel mai eficient tratament al obezității morbide.

Printre intervențiile bariatrice se numără atât cele chirugicale, cât și cele noninvazive, ca de exemplu balonul gastric sau tratamente medicamentoase de ultimă generație.

„Tehnicile de chirurgie bariatrică au o influență asupra echilibrului energetic, diminuând considerabil aportul alimentar și determinând organismul tău să consume energie din rezervele acumulate. Reducerea depozitelor de energie înseamnă diminuarea țesutului adipos, slăbire, recăpatarea aspectului normal, ușurarea semnificativa a funcțiilor vitale, dispariția sau ameliorarea importantă a maladiilor determinate de obezitate. Pacienții operați slăbesc treptat și ar trebui să ajungă la o greutatea convenabilă în circa 8-12 luni”, se explică pe site-ul doctordejeu.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!