Fondatorul rețelei Leonardo, Florin Panea, rămâne sub control judiciar în dosarul de bancrută frauduloasă cu prejudiciu de peste 21 milioane lei.
Omul de afaceri a cerut Tribunalului Bihor să anuleze măsura dispusă de procurori pe 10 iunie, pentru o perioadă de 60 de zile, dar instanța i-a respins miercuri plângerea, ca nefondată.
Inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia Tribunalului Bihor este definitivă.
BIHOREANUL a constatat că, la cererea milionarului, numele lui a fost şters de pe portalul instanţei de judecată.

Florin Panea a fost plasat sub control judiciar într-o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în care mai sunt vizați fratele său, Ștefan Panea, cercetat în libertate, și Relu Păun, asociat al celor doi în mai multe firme.
Cei trei sunt cercetați pentru bancrută frauduloasă în formă continuată, complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată și stabilirea cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, de rambursări, restituiri ori compensări de la bugetul de stat.
Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - august 2022, Florin Panea ar fi înregistrat în evidențele contabile ale unei firme din Oradea datorii fictive, constând în pretinse dividende datorate lui Relu Păun și unei alte societăți administrate tot de Panea. Datoriile ar fi fost apoi valorificate în procedura de insolvență, prin înscrierea lor în tabelul definitiv al creditorilor.
În paralel, susțin anchetatorii, activul firmei ar fi fost diminuat fraudulos prin eliminarea și transferarea scriptică, fără justificare, a unei creanțe de 5.785.941 lei către Relu Păun. Prejudiciul reținut în această componentă a dosarului este de 14.796.206,98 lei.
Dosarul vizează și deconturi de TVA depuse, potrivit anchetatorilor, cu rea-credință. În perioada martie 2018 - aprilie 2024, Florin și Ștefan Panea, în calitate de administratori ai unor societăți din Oradea și Aleșd, ar fi depus 25 de deconturi prin care ar fi determinat stabilirea frauduloasă a sumei totale de 14.033.773 lei de rambursat, restituit sau compensat de la bugetul de stat. Prejudiciul efectiv calculat în această componentă este de 6.339.054 lei.
Pentru recuperarea pagubei, estimată în total la 21.135.260,98 lei, anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii asupra unui apartament cu teren aferent, evaluat la 2,1 milioane lei, precum și asupra unor stocuri de marfă aparținând societăților cercetate, evaluate la 27,9 milioane lei. În total, bunurile puse sub sechestru depășesc 30 milioane lei, echivalentul a peste 5,7 milioane euro.