Directorul Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, PNL-istul Daniel Negrean (foto), poate răsufla ușurat: nu va fi sancționat de Ministerul Educației pentru că, în luna mai, le-a cerut bani elevilor de-a XII-a pentru participarea la o festivitate de absolvire grandioasă, în curtea școlii.

Așa cum BIHOREANUL a dezvăluit la acea vreme, Negrean - care este și consilier local liberal în Oradea - a fost înregistrat de elevi în timp ce le reproșa că nu vor să plătească 200 de lei pentru festivitatea pe care el o visa în curtea școlii, cu o scenă grandioasă, DJ și candy-bar. După izbucnirea scandalului, ministra Ligia Deca și-a trimis Corpul de control la Colegiul Economic, dar concluziile verificărilor nu au fost făcute publice până acum.

Prezentă vineri la Oradea, Deca a declarat, răspunzând unei întrebări a BIHOREANULUI, că directorul rămâne doar cu pedeapsa blândă dată de Inspectoratul Școlar. Deca a evitat să spună dacă îl consideră pe Negrean potrivit pentru funcția pe care o are, rezumându-se să ofere un răspuns... didactic.

Lecție pentru toți directorii

„Din verificările Corpului de control, corelate cu acțiunile pe care Inspectoratul Școlar deja le-a întreprins pe acel caz, am înțeles așa: efectele acelei acțiuni au fost remediate, banii au fost returnați, nu a existat o condiționare a participării la ceremonia de încheiere de ciclu. Însă ca ministru al Educației, aș dori să subliniez acest lucru: orice activitate care ține de procesul educațional, de învățământul obligatoriu, inclusiv absolvirea, nu trebuie să fie condiționată de fonduri suplimentare din partea familiei. Mi se pare absolut firesc, dacă elevul are dreptul la educație, să aibă dreptul și la finalizarea unui ciclu educațional fără să greveze în plus familia”, a declarat Deca despre concluziile verificărilor.

Ministra a precizat că nu va dispune vreo măsură pentru Negrean, deoarece Inspectoratul Școlar l-a pedepsit deja, iar aceeași faptă nu poate fi sancționată de două ori. Merită precizat însă că sancțiunea IȘJ Bihor a fost însă una cât se poate de blândă: tăierea a 10% din salariul directorului, timp de 6 luni.

„Știu că se află conducerea unității de învățământ în proces de monitorizare și cred că este o lecție pe care alte unități de învățământ o pot trage, și anume faptul că nu putem să condiționăm o chestiune absolut firească, cum este ceremonia de absolvire, de posibilitățile financiare ale familiilor. Și cred că acest lucru s-a înțeles prin măsurile luate”, a mai spus Deca. Altfel spus, ministra speră că toți directorii au înțeles să nu facă așa cum a făcut Negrean!


Ligia Deca a susținut o conferință de presă vineri seară, la Primăria Oradea

„Să nu se mai întâmple”

Întrebată dacă, în calitate de ministră, crede că păstrarea lui Negrean în funcție este potrivită și dă un mesaj bun părinților și elevilor, Ligia Deca a evitat un răspuns clar, ba chiar a bagatelizat situația, spunând că oricine poate greși. În schimb, a insistat asupra ideii că scandalul a fost o lecție.

„Eu cred că greșeli vor exista întotdeauna. Ceea ce contează este cum învățăm din ele. Este un principiu pe care noi îl aplicăm și în educație, atunci când greșesc elevii. Important este să îți accepți greșeala, să-ți accepți sancțiunea și să înveți, data viitoare să nu se mai întâmple”, a declarat ministra.

Dat fiind că, așa cum BIHOREANUL a dezvăluit, Negrean a contestat în instanță pedeapsa primită de la IȘJ Bihor, este clar că directorul liberal nu și-a acceptat sancțiunea și, cel mai probabil, nici greșeala.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!