Ministrul de Externe al Slovaciei, Juraj Blanár, a vizitat vineri Oradea, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților, precum și cu reprezentanți ai comunității slovace din Bihor. El le-a transmis liderilor locali că țara sa susține România în demersul de a deveni membră cu drepturi depline în Spațiul Schengen. 

Sprijin pentru acceptarea în Schengen

Din delegația condusă de ministrul slovac de Externe, Juraj Blanár, au făcut parte printre alții ambasadorul republicii Slovace la București, Peter Hatiar, și consulul onorific la Salonta, Miroslav Jablonĉik.

Oficialii slovaci s-au întâlnit la Primăria Oradea cu primarul Florin Birta, vicepreședinții consiliilor județene din Bihor și Arad, Mircea Mălan și Răzvan Cadar, ambasadorul României la Bratislava, Călin Fabian, și președintele Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul Adrian Merka.

Potrivit unui comunicat al municipalității orădene, cu ocazia întâlnirii, șeful diplomației slovace „a apreciat sprijinul oferit comunității slovace de către Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor”, Oradea găzduind anual festivalul „Zilele culturii slovace”.

Demnitarul a vorbit despre faptul că Slovacia susține România pentru a fi acceptată în Spațiul Schengen, nu doar cu frontierele aeriene și maritime, ci și cu cele terestre. „Slovacia va insista ca acest subiect legat de Schengen să fie odată încheiat și să fiți primiți ca membri deplini, așa cum meritați”, a declarat Juraj Blanár.

Potrivit ministrului slovac, măsura ar avea un impact economic major pentru cele două părți, dat fiind că în România activează peste 900 de antreprenori slovaci.

Întâlnire cu slovacii

În cea de-a doua parte a vizitei, delegația slovacă a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai comunității slovace din Bihor și județele limitrofe în sala mare a Primăriei Oradea.

În cadrul întâlnirii, reprezentanți ai comunității slovace locale au prezentat, printre altele, situația învățământului în limba slovacă din județele Arad, Bihor, Timiș și Sălaj, starea bisericilor slovace Evanghelice Luterane și Romano-Catolice din România, iar primarul de Șinteu, comună cu o bogată comunitate slovacă, a făcut prezentarea localității.

În încheiere, ansamblul folcloric slovac Varadʼan a susținut un moment artistic, iar ministrul Juraj Blanár s-a întreținut și fotografiat cu reprezentanții comunității slovace, care i-au dăruit mici atenții, de la pălincă la turtă dulce. 

Finanțări pentru infrastructură și învățământ

În declarația sa publică, din încheierea întâlnirii de vineri, ministrul de Externe a vorbit despre susținerea pe care statul pe care-l reprezintă o va acorda în continuare comunităților slovace din alte țări.

„În afară de sprijinirea Uniunii Democratice a Cehilor și Slovacilor din România, ceea ce este o cooperare foarte firească, avem de gând să sprijinim și alte proiecte, cum am menționat Nădlac (n.r. finanțarea amenajării Casei Slovacului), pentru că a avut loc o modificare a legii care ne permite să sprijinim nu doar niște evenimente culturale, ci și alte proiecte de tip infrastructural sau reconstrucții”, a declarat presei Juraj Blanár.

În plus, acesta a arătat că în cursul dimineții de vineri a semnat la București cu omologul său român, Luminița Odobescu, un acord bilateral cu privire la învățământ. „Studenții români și slovaci și membrii comunității slovace de aici vor putea să beneficieze de burse de studii în Slovacia”, a declarat Juraj Blanár. El nu a prezentat cifre concrete cu privire la amploarea programului, acesta fiind abia la început, dar a asigurat asistența că acesta va acoperi toate solicitările.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!