Un bărbat în vârstă de 52 ani din comuna Batăr a fost arestat preventiv, după ce, în noaptea de joi spre vineri, a intrat în casa unei femei din Salonta, a sechestrat-o în locuinţă, a bătut-o şi a violat-o. Individul, Mester Zoltán, a scăpat recent din Arestul Poliţiei. Fusese închis în decembrie anul trecut şi era judecat tot pentru viol, dar a reuşit să-şi convingă victima să-l ierte, motiv pentru care magistraţii au fost obligaţi să-l elibereze şi să oprească procesul pornit împotriva lui. 

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, de Poliţia Bihor, Mester a pătruns în locuinţa victimei din Salonta după miezul nopţii, "prin escaladare şi efracţie". Ajuns în casă, bărbatul "ar fi agresat fizic și ar fi amenințat cu moartea, cu scopul de a întreține relații sexuale, o femeie de 68 de ani, care locuiește în acel imobil, iar apoi ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, prin constrângere". 

Fapta a fost anunţată poliţiei prin numărul de urgenţă 112 în dimineaţa zilei de vineri, în jurul orei 8, de soţul victimei, care atunci s-a întors acasă, femeia fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

E în spatele gratiilor

„Polițiștii au demarat de îndată cercetările pentru identificarea persoanei care ar fi comis fapta, iar pentru probarea activității infracționale, în dimineața zilei de 29 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, în cadrul căreia au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă”, arată comunicatul.

În aceeaşi zi, el a fost reţinut pentru 24 ore, pentru viol, violare de domiciliu și lipsire de libertate în mod ilegal, iar la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, judecătorul de drepturi şi libertăţi al instanţei salontane a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile.

Măsura mai poate fi contestată de Mester la Tribunalul Bihor. 

Acelaşi mod de operare

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, unitate de parchet care l-a trimis în spatele gratiilor pe Mester şi iarna trecută, pentru viol, violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

Acuzaţiile au fost formulate pentru o faptă similară cu cea de acum: în seara zilei de 15 decembrie, Mester Zoltán a intrat în casa unei femei din Arpăşel forţând uşa, iar pe proprietară, care a încercat să se apere, a bătut-o, iar apoi a violat-o. În final, înainte de a pleca, individul a ameninţat că o ucide dacă îl reclamă. 

Femeia a anunţat, însă, atacul, în dimineaţa zilei de 16 decembrie, când a şi ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Atacatorul a fost prins după câteva zile, de polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Cefa, şi a fost arestat preventiv, pe 21 decembrie, măsură care a fost menţinută şi după ce a fost trimis în judecată, în ianuarie acest an. 

În timpul dezbaterilor, însă, bărbatul a reuşit să-şi convingă victima să îşi retragă acuzaţiile, iar pe 20 martie, Judecătoria Salonta a şi dispus încetarea procesului penal împotriva lui Mester "ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată", dar şi "punerea de îndată în libertate a inculpatului". 

Culmea este că cele două femei nu sunt singurele lui victime. Mester Zoltán a petrecut în total peste 12 ani în detenţie până acum, pentru tâlhărie, furturi şi un viol comis în Ungaria. Anterior celor două violuri comise în Bihor, el fusese eliberat din Penitenciarul Satu Mare pe 7 noiembrie anul trecut, după ce şi-a ispăşit ultima pedeapsă încasată în 2020, pentru tâlhărie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!