Oradea își ridică noul stadion peste vechea grădină Rhédey, călcând în picioare dorința primului proprietar al locului, un nobil maghiar. Oare cu ce implicații?
„Grădina să nu fie înstrăinată niciodată, nici risipită, nici folosită în alt scop, sub niciun pretext sau împrejurare”, a fost dorința contelui Rhédey Lajos, cel care a introdus iluminatul public în Oradea și a donat orașului o mare grădină ce-i purta numele.
Dorința grofului nu mai este, însă, respectată. Micșorată de toate stăpânirile și administrațiile din ultimele două secole, fie că au fost austro-ungare sau române, grădina va fi și mai tare decimată de Primărie, care va construi stadionul cel nou pe o parte din amplasamentul ei. Situația ar putea avea și implicații juridice, punându-se problema pierderii de către oraș a terenului căpătat acum 200 de ani. Însă, dacă tot îi încalcă dorința, municipalitatea ar putea măcar să-l omagieze pe donator botezând ce rămâne din grădină cu numele lui...
Militar și cavaler
În Oradea mai sunt destui locuitori care îi spun Parcului Nicolae Bălcescu Parcul Rhédey, așa cum se numea locul odinioară. Pe vremuri, însă, se întindea pe un teren mult mai vast decât parcul de azi și îi aparținea unui nobil al secolului XIX, Rhédey Lajos (foto).
Membru al unei faimoase și bogate familii maghiare, Rhédey Lajos s-a născut în 1761 în Kisréde, Ungaria. A urmat cariera militară, obținând, la doar 31 de ani, distincția de cavaler cu pinten de aur, rară pe-atunci și, mai ales, la această vârstă, și care demonstra o legătură strânsă cu Biserica Catolică.
Între 1780 și 1783 a slujit în garda împărătească de la Viena, fiind recomandat de autoritățile din comitatul Bihor, iar în 1784 s-a căsătorit cu cea care avea să-i fie singura soție, Terézia Kohányi Kacsándy, iar moștenitori nu au avut. Începând din 1791, a locuit la Oradea, până în anul 1819.
Protectorul artiștilor
În 1802, Rhédey și-a încheiat activitatea militară ca locotenent, devenind reprezentant al comitatului Satu Mare în parlamentul de la Bratislava, iar în 1808 a fost numit comite al județului Bihor, un fel de prefect, în același an primind și titlul de conte.
Istoricii îi atribuie multe calități, scriind despre Rhédey că a fost un mecena al culturii maghiare: într-o perioadă în care teatrul începea să fie la modă, a sprijinit financiar actorii și a adus piese de teatru la Oradea, le-a dat bani studenților și profesorilor, și-a donat colecția de pietre și minerale Muzeului Național Maghiar și cine știe câte altele.
Contele era și scriitor de poezii și piese de teatru, lucrări pe care le-ar fi prezentat tinerilor iubitori de artă în casa lui din Oradea, imobilul de pe strada Jean Calvin nr. 5 de azi (foto), inclus pe lista monumentelor istorice.
Tot de numele lui Rhédey se leagă și introducerea iluminatului public în Oradea: în 1803, a comandat montarea unor felinare pe gaz, primele din oraș, dorindu-și ca urbea să fie una cât mai frumoasă și asemănătoare cu altele occidentale.
Înconjurată de Peța
Cea mai importantă donație contele Rhédey i-a făcut-o Oradiei, oraș căruia i-a dăruit grădina lui. Amenajată în stil englezesc, o noutate pentru acele vremuri, grădina Rhédey se întindea în sudul Oradiei, în perimetrul unde azi se află Parcul Bălcescu și Grădina Zoologică.
După cum arată o hartă a vremii, descoperită de BIHOREANUL în dosarele Arhivelor Naționale Bihor, grădina era înconjurată de pârâul Peța, care atunci nu curgea pe canalul pe care îl știu orădenii azi, ci avea mai multe brațe, unul dintre ele în zona străzii Evreilor Deportați (fosta Sucevei) de azi, iar un altul chiar transversal prin grădină. Harta nu este datată, dar cel mai probabil este una de secol XIX, fiind găsită într-un dosar din arhivele Primăriei Oradea cu acte emise între anii 1808-1868.
Harta nu indică nici suprafața grădinii, însă potrivit specialiștilor care au scris „Istoria orașului Oradea” (ediția apărută în 2007), proprietatea lui Rhédey avea 7 iugăre și 783 de stânjeni pătrați, adică aproape 4,5 hectare. Prin comparație, Grădina Zoologică a fost înființată pe 3,2 hectare și după modernizarea din anii 2000 a crescut la 7,5 hectare.
Rhédey a ținut acolo concerte și evenimente menite să-i distreze pe orădeni, inclusiv competiții sportive. De altfel, harta veche arată și că, pe latura sud-estică a grădinii, exista un poligon de tir, iar în partea sudică o pepinieră.
Pe vecie, la Oradea
Când anume a ridicat contele un mausoleu în grădină nu se știe. Cert este că trupul neînsuflețit al soției lui, care a murit în aprilie 1804, a fost pus într-o capelă construită în stil neogotic și aflată azi pe teritoriul Zoo (foto jos). Capela are și un monument funerar dedicat fostului căpitan al Cetății Oradea din secolului XVII, Rhédey Ferenc, străbunicul contelui.
Astăzi, capela continuă să impresioneze prin arhitectură și picturile murale, dar și prin sarcofagul în care au fost puse rămășițele umane ale Teréziei, iar apoi, după moartea grofului (în mai 1831, la Budapesta) și ale lui, așa cum el însuși a cerut.
Sarcofagul este din marmură albă, iar sicriul din alabastru, fiind o operă a sculptorului maghiar Ferenczy István, din anul 1834, comandată de moștenitorii lui Rhédey. Prin testament, contele a cerut să fie înmormântat pe vecie alături de soție, la Oradea, iar dorința i-a fost respectată.
„Să rămână un loc de distracție”
Contele a locuit în Oradea până în 1819, când s-a mutat la Budapesta, unde și-a petrecut restul vieții. În același an a hotărât să doneze orașului grădina, alături de o sumă de bani care să acopere cheltuielile de întreținere. Contele a pus în schimb o condiție fermă în actul de donație, datat 1 ianuarie 1819: grădina să nu fie nicicând înstrăinată sau distrusă.
„Am petrecut 28 de ani în acest faimos oraș vechi, Oradea. Această experiență lungă și plăcută m-a condus la hotărârea că grădina Rhédey, din care o parte este dedicată locului de odihnă veșnică pentru iubita mea soție, regretata Therézia Kohányi Kacsándi, și pentru mine însumi, după moartea mea, să rămână un loc de distracție pentru public. Las capital șase mii de forinți orașului Oradea, astfel încât grădina să nu fie înstrăinată niciodată, nici risipită, nici folosită în alt scop, sub niciun pretext sau împrejurare”, a cerut Rhédey, prin actul de donație.
Dorința a fost consemnată și într-un proces verbal al Primăriei Oradea, aflat și el în depozitul Arhivelor Naționale Bihor și consultat de BIHOREANUL. Potrivit documentului, o obligație asumată de oraș a fost să facă un pod de piatră, în locul unuia de lemn, peste Peța, în grădină, și să dea socoteală despre evoluția locului primului proprietar al grădinii, câtă vreme acesta va trăi.
LOCUL POTRIVIT. Pe vremuri, tramvaiul trecea prin Parcul Rhédey, mai precis prin zona verde cunoscută azi de orădeni drept Parcul Nicolae Bălcescu, după cum demonstrează și singurele imagini de epocă ale locului. Astăzi, parcul nu mai are șine de tramvai, însă din 2018 are un bust al contelui, realizat de sculptorul Deák Árpád la comanda PPMT Bihor
Prost îngrijită
După mutarea lui Rhédey din Oradea, Primăria a construit în grădină un restaurant și o baie publică alimentată, cel mai probabil, cu apă termală din Peța. Totuși, parcul a intrat în declin. În cartea „Metamorfoza unui oraș. Oradea 1850-1940”, istoricul orădean Fleisz Janos reproduce documente ale vremii, care menționau că grădina Rhédey „ar putea fi cel mai plăcut loc de distracție al orașului, dacă ar fi mai bine întreținut. Vechii fagi și plopi constituie grupe umbroase, dar pentru întreținerea parcului frumos nu se duce nicio grijă”.
În 1867, în Primărie s-a înființat o comisie pentru Grădina Rhédey, care a evaluat situația parcului și a constatat că marele parc nu are condiții bune: „Neluând în considerare poligonul de tir, în grădină se găsește o clădire lungă, pe care o numesc ospătărie (restaurant – n.r.), dar care e atât de distrusă, încât pare a fi un grajd cu acoperiș cu șindrilă; mai există o altă încăpere, denumită baia publică, dar toată lumea se ferește să se apropie de ea. Lângă ospătărie este o așa-numită sală de dans construită din scândură după modelul unei «colivii de papagali»”, se consemnează în cartea lui Fleisz.
Între a doua jumătate a secolului XIX și prima parte a secolului XX, în grădină s-au mai construit un spațiu administrativ pentru poligonul de tir, un teren de fotbal înconjurat cu pistă de alergare - actualul Stadion al Tineretului (foto), terenuri de tenis, un patinoar și un pavilion dedicat sportivilor. Toate acestea sunt folosite și azi și fac parte din Liceul Sportiv Bihorul, înființat ulterior pe amplasament.
Un loc evitat
O altă problemă a grădinii era apropierea de pârâul Peța, după cum scriau jurnaliștii vremii, citați tot de Fleisz: „Publicul nostru - și trebuie să-i dăm dreptate - se plimbă mai mult pe strada principală decât în grădina Rhédey, fiindcă în grădina Rhédey nici nu poate să se recreeze omul. Recreerea este distrusă de mirosurile produse de pârâul Peța, prin care omul ar vrea să zboare, ca să nu leșine”.
Ulterior, grădina Rhédey a fost preluată de Asociația Civică de Tir, iar în primăvara anului 1935, cel puțin pentru o zi, parcul a fost atracția orașului: o serbare de primăvară organizată de toate cluburile sportive din Oradea a adus aici 350 de sportivi, care întâi au mers în marș pe străzi, atrăgând atenția orădenilor. Emulația a fost mare, impresionând mai ales exercițiile piramidale pe trei niveluri ale gimnastelor, demonstrațiile de box, scenele de cabaret. În grădină s-a cântat, s-a dansat și au fost corturi cu mâncare și bere. Serbarea s-a încheiat cu un concert de fanfară.
Mormânt vandalizat
Ambele dorințe a lui Rhédey, ca el și soția lui să se odihnească pe vecie în capelă și ca grădina să rămână neatinsă, au fost încălcate. Cândva la începutul secolului XX, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, capela Rhédey a fost vandalizată și osemintele celor doi soți au dispărut, rămânând în urmă doar sarcofagul.
Ulterior, autoritățile comuniste instalate după 1945 au vrut să demoleze capela, care până la urmă a devenit adăpost pentru cerbii din Grădina Zoologică, înființată în 1962 pe 3 hectare din Parcul Rhédey. Vizibil degradat, mausoleul a fost restaurat abia după revoluție, în 2010, cu bani de la Guvernul din Ungaria. Orașul Oradea și-a uitat datoria morală...
Nici integritatea grădinii nu a fost respectată. Chiar dacă limitele ei exacte sunt greu de dibuit, hărțile vremii sugerează că azi moștenirea Rhédey este mai mică. „Grădina era una foarte mare, dar nu este foarte clar până unde se întindea, nu este clar nici dacă întreaga suprafață a actualului Parc Bălcescu a ținut de grădină de la bun început sau nu. În ce am studiat eu, nu am găsit anexe topografice”, zice arhitectul Emődi Tamás (foto), care a făcut, la comanda Primăriei, un studiu istoric al Parcului Bălcescu.
Pe unele hărți, grădina Rhédey apare fără fâșia triunghiulară care reprezintă Parcul Bălcescu de azi, iar pe altele este desenată ca un întreg, cu tot cu această zonă, astfel că rămâne întrebarea dacă nu cumva Parcul Bălcescu a fost amenajat de Primărie, în continuarea grădinii primite ca donație. Cert este, însă, că o parte din grădină s-a pierdut chiar din secolul XIX, în favoarea infrastructurii sportive care azi aparține liceului de profil.
TOT MAI MICĂ. Hărțile din secolul XIX arată că grădina Rhédey era mărginită de brațe ale Peței, care curgea atunci complet diferit prin Oradea față de cum o știm noi azi, și era la marginea orașului, înconjurată de pășuni. Perimetrul pe care îl ocupa grădina a rămas singurul verde în zonă, dar acum își va reduce serios dimensiunea, deoarece Primăria - în a cărei proprietate publică se află terenul - va construi un stadion de 16.000 locuri, cu hotel și alte facilități, care se va întinde până aproape de mormântul contelui Rhédey, primul proprietar al locului (fotografie aeriană: Ovi D. Pop)
Posibilitățile se schimbă...
Acum, bătrâna grădină se va restrânge și mai tare. Pentru a construi stadionul cel nou din strada Făgărașului, Primăria va „confisca” jumătate din terenul actualei Zoo, care va fi relocată. Potrivit proiectului arenei sportive cu 16.000 de locuri, complexul se va întinde până aproape de capela Rhédey, iar din actuala Zoo va mai rămâne o grădină de circa un hectar.
Întrebat de BIHOREANUL cum se împacă investiția cu datoria morală față de Rhédey, primarul Florin Birta (foto) spune că ridicarea stadionului aici este cea mai bună soluție pentru Oradea. „Pe amplasamentul luat de la Zoo va fi o parte din stadion, hotelul și zone verzi. Posibilitățile de dezvoltare se schimbă de la un deceniu la altul, de la un secol la altul, și nu cred că putem rata această oportunitate de a construi un stadion în zona respectivă. Este vorba de o sumă destul de mare de bani (472 milioane lei - n.r.) pe care Oradea nu ar fi avut-o, dacă nu ar fi intervenit Compania Națională de Investiții”, spune Birta. Acesta dă asigurări că grădina își va păstra acest caracter pe cealaltă jumătate din Zoo, care nu va intra în componența stadionului și unde va rămâne capela Rhédey.
Totuși, este clar că Oradea nu-și respectă obligația față de conte. „Din păcate, multe alte dorințe s-au încălcat. Dacă este să răscolim în istorie, am avea multe de recuperat. Nu este un lucru frumos, dar acesta este mersul istoriei”, spune Zatykó Gyula, lider PPMT și totodată consilier al primarului Oradiei, cel care a avut inițiativa amplasării unei statui a contelui în Parcul Bălcescu.
Zatykó propune ca Primăria, ca să-și spele din păcate, să boteze măcar zona din jurul capelei Rhedey cu numele acestuia, idee despre care primarul Birta spune că va trebui discutată doar când lucrările la stadion vor fi gata. Până atunci, privirile sunt îndreptate doar spre viitor. Trecutul mai poate să aștepte...
PATRIMONIU PIERDUT
Nici dorința lui Rimanóczy nu este respectată
Decimarea grădinii Rhédey nu este singura situație în care se încalcă dorința unui orădean de seamă. Prin testament, arhitectul Rimanóczy Kálmán senior a lăsat orașului întreg complexul hotelului Crișul Repede din centru, primul „spa” al orașului, pentru că avea baie de apă caldă și aburi, cu tot cu cafeneaua Royal. Rimanóczy a cerut ca așezământul să-i poarte pe vecie numele și încasările să fie folosite pentru sprijinul nevoiașilor orașului, dar niciuna dintre dorințele sale nu a fost respectată.
Autoritățile comuniste au naționalizat complexul, iar cafeneaua a devenit Restaurantul Oradea (actual Butoiul de Aur). După căderea comunismului, hotelul și restaurantul au fost privatizate, vândute și revândute și, până la urmă, ambele clădiri au ajuns în paragină. Fostul președinte al CJ Bihor, Pásztor Sándor, și-a arătat intenția să cumpere complexul în patrimoniul Județului, dar opoziția PNL a dus la abandonarea planului. Astăzi, complexul a ajuns în proprietatea firmei RSH Invest SRL, din portofoliul Lotus Center SA, patronată de Alexandru Mudura jr., care și-a propus să-l transforme iar în hotel de 4 stele și să-l boteze Rimanóczy.
CUM AR FI DACĂ?
Moștenitorii ar putea cere terenul
Faptul că Primăria Oradea n-a respectat dorința grofului Rhédey de a păstra grădina intactă ar putea avea consecințe juridice. Specialiști consultați de BIHOREANUL spun că, chiar și acum, 200 de ani mai târziu, moștenitori ai contelui ar putea cere în instanță anularea actului de donație, pe motiv că orașul nu a respectat condiția impusă atunci.
„Dacă actul de donație a fost unul valabil, întocmit conform rigorilor legii de atunci, el trebuie respectat, nu expiră”, susține o avocată din Oradea. „Un act juridic de donație nu se prescrie, iar dacă nu este respectată o condiție, s-ar putea ajunge la anularea lui”, completează un alt avocat, care subliniază că Primăria ar fi putut să schimbe destinația grădinii doar în condiții foarte speciale, de pildă dacă ar fi avut nevoie de acest teren ca să construiască un spital în timp de război. „În niciun caz, n-ar fi trebuit să schimbe destinația terenului pentru un stadion”, adaugă acesta.
Pe de altă parte, eventualii moștenitori ai contelui ar trebui să țină cont și de un alt aspect: procesul s-ar judeca în baza codului civil maghiar din 1818. „Cu siguranță, principiile de drept din acest act au fost aceleași, sarcina trebuia respectată”, apreciază avocatul.
Procesul verbal al Primăriei, la primirea donației din partea contelui Rhédey (Sursa documentului: Fondul Rhédey, din Arhivele Naţionale Bihor):