Guvernul României a aprobat într-o şedinţă desfăşurată joi seara alocarea a doar 3,68 milioane lei municipiului Oradea pentru subvenţionarea preţului crescut al gigacaloriei, din cele 60 de milioane de lei pe care le-a solicitat oficial.

Oradea primeşte această această sumă chiar dacă are cel mai mare număr de consumatori racordaţi la sistemul centralizat după Bucureşti. Guvernul condus de şeful PNL, Florin Cîţu, a alocat o sumă mai mare, spre exemplu, oraşului Motru, din Gorj, care are circa 20.000 de locuitori.

Nici o zecime

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe portalul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în total se alocă suma de 310,4 milioane lei către 31 de unităţi administrativ-teritoriale din mai multe judeţe ale ţării. "Asigurăm continuarea furnizării de energie termică în localităţi. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autorităţile locale", a anunţat ministrul Dezvoltării, bihoreanul Cseke Attila.

Din păcate, însă, pentru Oradea, lucrurile nu stau deloc aşa. Din cele 60 milioane lei solicitate pentru achiziţionarea de gaz, reşedinţa de judeţ a primit mai puţin de o zecime.

Potrivit cifrelor postate pe portalul Ministerului Dezvoltării, municipalitatea orădeană va primi 3,68 milioane lei. Adică, mai nimic...

Birta pleacă la Bucureşti

Contactat de BIHOREANUL, primarul Florin Birta a refuzat să comenteze alocările făcute de la Bucureşti. Edilul a spus că se va deplasa vineri la Bucureşti pentru a cere o explicaţie.

"Nu vreau să comentez deocamdată. Mâine voi avea o discuţie la Bucureşti cu prim-ministrul Florin Cîţu, pentru a vedea care au fost criteriile după care s-au împărţit aceşti bani, în condiţiile în care Oradea este cel de-al doilea oraş din ţară ca număr de abonaţi ai sistemului centralizat de termoficare, după Bucureşti", a spus Birta.

Cel puţin deocamdată, primarul a evitat să estimeze cum se va reflecta această alocare redusă în facturile de încălzire ale celor 69.500 de apartamente, 3.200 de case şi 330 de instituţii din Oradea racordate la Termoficare. "Deocamdată nu ştim ce se va întâmpla cu preţul gigacaloriei. Vom afla mai multe în zilele următoare", s-a limitat Birta să spună.

Pedepsiţi de Cîţu

Deşi Florin Birta a refuzat să dea orice interpretare alocărilor făcute, pare evident că Oradea plăteşte acum pentru refuzul liberalilor bihoreni de a susţine tabăra lui Florin Cîţu la alegerile din PNL, precum şi pentru "obrăznicia" primarului de Oradea de a cere la ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului consemnarea nominală a celor care votează pentru continuarea negocierilor cu PSD, să-i ştie alegătorii.

Giurgiu, judeţul lui Dan Motreanu, a primit pentru reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume exact suma pe care o primeşte şi Oradea: 3,68 milioane lei. Motreanu i-a criticat recent pe Florin Cîţu şi Rareş Bogdan, în şedinţa BPN, la fel cum nu a agreat nici o posibilă coaliţie cu PSD. De altfel, Dan Motreanu şi Ilie Bolojan au fost văzuţi de unii formatori de opinie, în timpul alegerilor din formaţiune, ca o posibilă "a treia tabără" în PNL.

Alte localităţi primesc mult mai mulţi bani. Timişoara, care se confruntă cu o criză în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic, va primi aproape 54 de milioane de lei, Iaşi va primi aproape 46 de milioane de lei. 

De asemenea, Drobeta Turnu Severin, care are o populaţie totală de doar circa 100.000 de persoane, va primi aproape 45 de milioane de lei. 

De altfel, sunt o serie de oraşe mai mici decât Oradea care primesc, iată, de la Guvernul României sume mari drept ajutor pentru alimentarea cu energie termică: Arad (circa 160.000 de locuitori, primeşte 11,2 milioane lei), Râmnicu Vâlcea (circa 100.000 de locuitori, va primi 6,8 milioane lei) şi chiar Motru, un orăşel cu aproximativ 20.000 de locuitori din judeţul Gorj, căruia i-a fost alocată suma de 3,8 milioane lei.


Alocările de la Guvern în ordinea descrescătoare a sumelor:

Timișoara - 53.819.000 lei lei

Iași - 45.906.000 lei

Drobeta Turnu Severin - 44.596.000 lei

Ploiești - 33.026.000 lei

Constanța - 22.507.000 lei

Bacău - 13.706.000 lei

Tulcea - 12.900.000 lei

Arad - 11.283.000 lei

Pitești - 10.939.000 lei

Cluj-Napoca - 9.117.000 lei

Râmnicu Vâlcea - 6.874.000 lei

Botoșani - 6.370.000 lei

Craiova - 4.143.000 lei

Motru - 3.814.000 lei

Focșani - 3.694.000 lei

Oradea - 3.681.000 lei

Giurgiu - 3.681.000 lei

Galați - 3.051.000 lei

Brad - 3.000.000 lei

Odorheiu Secuiesc - 2.835.000 lei

Brașov - 2.161.000 lei

Suceava - 2.091.000 lei

Rădăuți - 1.500.000 lei

Gheorgheni - 1.318.000 lei

Otopeni - 1.150.000 lei

Mangalia - 1.106.000 lei

Făgăraș – 780.000 lei

Vatra Dornei – 619.000 lei

Buzău – 444.000 lei

Călărași – 194.000 lei

Miercurea Ciuc – 121.000 lei