Președintele României, Nicușor Dan, s-a declarat marți „mulțumit spre foarte mulțumit” de activitatea marilor parchete, apreciind că DNA, DIICOT și Parchetul General se concentrează acum asupra unor dosare importante pentru societate.
„Toate trei se mișcă foarte bine”
Întrebat, într-o conferință de presă susținută la Ambasada României din Paris, despre evoluțiile așteptate în domeniul Justiției, Nicușor Dan a recunoscut că tema reformei a trecut, deocamdată, în plan secund. „Vă mărturisesc că trebuia să fie o preocupare pe care, din cauza crizei politice, am amânat-o”, a declarat președintele, citat de Digi24.ro.
În schimb, Nicușor Dan s-a arătat satisfăcut de activitatea parchetelor, după schimbarea conducerilor acestora. „Sunt mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor”, a spus șeful statului. El a amintit că, atunci când i-a desemnat pe noii procurori-șefi, a cerut societății să aștepte șase luni pentru a putea fi evaluate rezultatele, dar a apreciat că progresele sunt deja vizibile: „Mie mi se pare că toate trei se mișcă foarte bine”.
Președintele și-a argumentat aprecierea prin exemple distincte pentru fiecare instituție. În cazul DIICOT, el a invocat combaterea traficului și consumului de droguri, afirmând că, spre deosebire de anii trecuți, la festivalurile desfășurate în 2026 nu s-ar fi înregistrat incidente grave de acest fel.
Referitor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Nicușor Dan a remarcat deschiderea, „după mult timp”, a unor anchete serioase care vizează magistrați, făcând trimitere la cazul unor procurori din Constanța. În privința DNA, președintele a arătat că instituția a anchetat „persoane importante”.
În opinia sa, activitatea procurorilor nu mai este una desfășurată doar pentru a îmbunătăți statisticile instituțiilor. „Nu mai vedem un ascunziș, o activitate la alibi care se ascunde după numărul de dosare”, a afirmat Nicușor Dan, adăugând că parchetele se concentrează asupra cauzelor importante și a temelor care preocupă societatea.
Președintele a semnat, pe 8 aprilie, decretele pentru numirea noilor conduceri ale Parchetului General, DNA și DIICOT. La acel moment, el le-a cerut procurorilor-șefi să comunice public problemele întâmpinate și să acorde prioritate dosarelor cu un impact real asupra societății.
DIICOT, criticat după operațiunea din Bihor
Laudele președintelui la adresa DIICOT vin la aproximativ două săptămâni după ampla intervenție desfășurată, pe 30 iunie, la imobilele în care Viorel Pașca și apropiații săi găzduiau sute de persoane vulnerabile.
În urma operațiunii, 409 persoane au fost evacuate și relocate în centre sociale și unități medicale din 20 de județe. Acțiunea și transferarea într-un interval foarte scurt a unui număr atât de mare de beneficiari au stârnit critici în spațiul public și întrebări privind colaborarea dintre procurori și instituțiile responsabile de asistența socială.
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a dezvăluit ulterior că a fost informat despre amploarea intervenției în dimineața descinderilor, la ora 9.30, când operațiunea era deja în plină desfășurare. Potrivit acestuia, Ministerului Muncii i s-a cerut atunci să găsească de urgență soluții pentru relocarea celor peste 400 de persoane.
Pîslaru a spus că a fost pus „în fața faptului împlinit” și s-a întrebat public de ce conducerea ministerului nu fusese anunțată în prealabil, astfel încât să poată pregăti resursele și locurile necesare. Ministrul a cerut și elaborarea unui protocol național pentru protejarea persoanelor vulnerabile în timpul unor asemenea intervenții operative.
Critici au venit și din partea DGASPC Sibiu, instituție care a reclamat că unele dintre persoanele aduse din Bihor ar fi ajuns fără documente de identitate, acte medicale sau informații complete despre tratamentele de care aveau nevoie.
Operațiunea DIICOT a fost desfășurată într-un dosar în care Viorel Pașca, membri ai familiei sale și colaboratori sunt acuzați că, sub aparența unei activități umanitare, ar fi exploatat persoane vulnerabile. Cei vizați au negat acuzațiile și sunt cercetați în libertate.