Strada Dunărea din Oradea va fi închisă timp de două zile traficului auto, începând de miercuri. În această zi, constructorul va turna stratul de asfalt aferent pistei pentru biciclete.
„Restricțiile de trafic vor fi impuse pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de asfaltare a pistei pentru biciclete, precum și diferite intervenții în zona intersecției cu strada Republicii”, a declarat pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.
Potrivit acestuia, lucrările de reabilitare a străzii sunt în curs de finalizare. „Odată amenajată pista pentru biciclete, constructorul va mai avea de amplasat stâlpii de iluminat și de plantat spațiile verzi, iar lucrarea s-ar putea închide”, a spus directorul.
Termenul final de execuție a lucrărilor este luna mai, dar acestea s-ar putea termina în aprilie.
După cum BIHOREANUL a mai scris, strada Dunărea a intrat în lucru în 2024, cu înlocuirea rețelelor de apă și canalizare.
Investiţia a vizat, printre altele, amenajarea unei piaţete publice pavate cu porfir, realizarea unei piste pentru biciclete, instalarea unui sistem inteligent de iluminat public, îngroparea reţelelor aeriene, plantarea de arbori şi reconfigurarea peisagistică a întregii zone.
Lucrările au fost încredinţate firmei Construcţii Bihor, în asociere cu Aquacons, având ca subcontractanţi ACOM Distribuţie şi Drum Construct.
Valoarea investiţiei este de circa 6,8 milioane de lei, adică circa 1,3 milioane de euro.
