Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că, deşi hotărârea luată joi de Guvern privind introducerea noilor restricţii anti Covid va fi publicată vineri în Monitorul Oficial, ea va intra în vigoare abia de duminică, 28 martie, având în vedere timpul scurt în care operatorii economici trebuie să se mobilizeze.
"Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie", a anunţat, scurt, premierul pe pagina sa de Facebook.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Guvernul a aprobat, joi seară, noile reguli propuse de Comiterul Național pentru Situații de Urgență în contextul creșterii alerte a numărului de cazuri de Covid-19. Între altele, acolo unde rata de infectare este ridicată, programul magazinelor se va reduce, iar carantina de noapte se mărește.
Concret, acolo unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în timpul weekend-ului, circulaţia să fie permisă doar până la ora 20, şi nu până la 22, cum este acum, iar activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18. Revenirea se va face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.
Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 cazuri Covid la mia de locuitori, circulaţia este permisă până la ora 20 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici pot funcţiona până la ora 18. Revenirea asupra măsurilor se va face când incidenţa scade sub 7 la mie.
De altfel, vineri nu erau clare nici incidențele sub care se află localitățile din toată țara, dat fiind că în ședința de joi, Guvernul a decis și schimbarea metodologiei de calcul a acesteia.
Prezent, vineri, la Oradea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că Oradea depășește pragul de 4 cazuri Covid la mia de locuitori, în vreme ce DSP Bihor şi Prefectura au informat, anterior, că incidenţa în municipiul Oradea este de 3,83 cazuri la mia de locuitori.
Cel mai probabil cifrele corecte vor fi făcute publice în cursul după amiezii de vineri.