În noaptea de duminică spre luni intră în vigoare noile restricții impuse de Guvern pentru prevenirea Covid-19. Cea mai importantă se referă la circulaţia pe timp de noapte, care nu va mai fi permisă între orele 23.00 şi 5.00 decât din motive întemeiate, notate într-o declaraţie pe proprie răspundere, sau pe baza unei adeverințe de emise de angajator.
Masca de protecție devine obligatorie peste tot, inclusiv în aer liber, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, indiferent de incidența de cazuri Covid la mia de locuitori, iar toate școlile din țară trec online, excepție făcând doar creșele și after-school-urile.
Restricțiile intră în vigoare în această noapte la ora 00.00.
Potrivit autorităților, noile măsuri sunt valabile timp de o lună, după care va avea loc o analiză pentru a vedea dacă au avut efect.
Digi24 notează că cea mai contestată și controversată dintre noile măsuri este cea privind interzicerea piețelor acoperite, în sistem "hală", care urmează să fie închise, iar programul magazinelor se încheie la ora 21. Excepţie fac farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, care îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
În ce privește Oradea, primarul Florin Birta a anunțat, sâmbătă, o soluție pentru a lăsa în funcțiune piețele agroalimentare închise în municipiu. Angajații Administrației Domeniului Public vor demonta până luni ușile și pereții piețelor Rogerius, Decebal și Nufărul, pentru a le transforma în spații deschise. Începând de luni, doar bazarurile și Piața 100 își suspendă activitatea.
De asemenea, terasele care au pereți pentru "izolare termică" se închid, iar restaurantele rămân închise în continuare. Poliţiştii pregătesc amenzi cuprinse între 3.000 şi 15.000 de lei pentru cei care nu se conformează restricţiilor, mai scrie Digi24.
În această perioadă sunt, de asemenea, interzise petrecerile, mai precis "desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private", inclusiv târgurile de Crăciun.
Autorităţile încurajează, de asemenea, munca de acasă, atât în companiile publice, cât şi în cele private, pentru evitarea aglomerării transportului public. Acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, programul de lucru trebuie decalat, astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore.
Circulaţia în intervalul orar 23:00 - 5:00 este permisă doar pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere;
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.