- Cea mai mare investiție derulată până acum de CJ Bihor, vizând realizarea, cu fonduri europene, a unei rețele de tram-tren în mai multe localități din jurul Oradiei, a fost aprobată oficial
- Contractul de finanțare a proiectului, în valoare de peste 1,43 miliarde de lei, echivalentul a peste 280 de milioane de euro, a fost semnat, iar din această sumă aproape 270 de milioane de euro sunt bani europeni nerambursabili
Primul din România
„Miercuri, 15 aprilie 2026, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul tram-tren, cea mai mare investiție derulată până acum de Consiliul Județean Bihor”, a informat administrația județeană, printr-un comunicat dat publicității joi, care precizează că valoarea contractului de finanțare este de 1,43 miliarde de lei (echivalentul a 280,6 milioane de euro).
Din această sumă, contribuția CJ Bihor este de 55.021.246 de lei (10,7 milioane de euro), iar diferența - 1,37 miliarde de lei (269,7 milioane de euro) - va fi asigurată din fonduri europene din Programul Transporturi 2021-2027, care se va încheia în 2029.
CJ Bihor este prima administrație locală din România pentru care a fost semnată finanțarea pentru un proiect de acest fel. O altă administrație care a mai cerut bani europeni pentru un proiect similar este cea clujeană, însă în Cluj proiectul vizează o rețea strict de tren, nu și de tramvai.
Semnarea contractului de finanțare s-a făcut electronic. „Ieri am semnat noi, electronic, iar azi a semnat Ministerul Transporturilor”, a declarat BIHOREANULUI, joi, Alexandru Laslău, purtător de cuvânt al CJ Bihor.

Inițiativă marca Bolojan
Proiectul rețelei metropolitane de tram-tren a fost inițiat de fostul președinte al CJ Bihor Ilie Bolojan, care l-a anunțat public la finalul anului 2023.
El presupune realizarea unei conexiuni moderne între municipiul Oradea și localități din Zona Metropolitană, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, conectarea acesteia la rețeaua de tramvai a OTL și extinderea traseelor de transport public.
„Proiectul tram-tren este important pentru Oradea și pentru localitățile din jurul municipiului, pentru că oferă oamenilor o variantă mai simplă, mai rapidă și mai civilizată de a se deplasa. Pentru cei care vin zilnic la muncă, la școală sau la spital în Oradea, pentru cei care merg spre aeroport sau spre stațiunile Băile Felix și 1 Mai, acest proiect va reduce timpul petrecut în trafic”, a declarat Mircea Mălan, actualul președinte al Consiliului Județean Bihor.

Și tren, și tramvai
O primă componentă a proiectului vizează infrastructura, mai precis modernizarea și extinderea liniilor feroviare prin reabilitarea și electrificarea tronsoanelor Oradea – Băile Felix – Cordău și Oradea – Toboliu, realizarea conexiunilor dintre calea ferată și rețeaua de tramvai din Oradea, precum și prelungirea liniei de tramvai până în Borș și până la Aeroportul Oradea.
Pentru această componentă, licitația pentru execuție urmează să fie lansată.

A doua componentă este achiziționarea vehiculelor, CJ Bihor lansând în luna ianuarie a acestui an licitația pentru cumpărarea a 14 vehicule tram-tren, care vor putea circula atât pe liniile de tramvai, cât și pe liniile de tren.
Rețeaua va avea o lungime totală de 33,4 kilometri și va asigura legături spre Aeroportul Oradea, Sânmartin – Băile 1 Mai – Băile Felix (Cordău), Borș – Parcul Industrial și Sântandrei – Girișu de Criș – Toboliu – Cheresig. Din acest total, 24,2 kilometri reprezintă linii de cale ferată care vor fi reabilitate și electrificate.
Proiectul prevede și amenajarea a 27 de stații, precum și alte lucrări conexe de infrastructură.
Proiectul este realizat de CJ Bihor în parteneriat cu Primăria Oradea, OTL, Asociația Zona Metropolitană Oradea și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.
În paralel cu pregătirea rețelei feroviare și cu procedura pentru achiziția vehiculelor, administrația județeană derulează și investiții rutiere necesare implementării proiectului. Un exemplu este pasajul rutier de pe centura Oradea peste calea ferată care leagă orașul de Băile Felix, proiect aflat deja în execuție și al cărui scop este fluidizarea traficului în contextul viitoarei funcționări a tram-trenului.