Mobilizare impresionantă a zeci de tineri, voluntari în grupul format de Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT) Oradea. Miercuri seară, aceştia au sărit în ajutorul refugiaţilor ucraineni care au fost întorşi de la frontiera Ungariei cu România pentru că nu au avut paşapoarte biometrice, vize Schengen sau permis de şedere într-un stat UE şi i-au ajutat să se cazeze în Oradea.
Datorită unei studente voluntare şi originare din Ucraina, BIHOREANUL a reuşit să vorbească cu două familii de refugiaţi, care, după ce au fugit din calea războiului, îşi doreau să ajungă la rudele lor din Polonia şi Germania.
În misiune
Grupul de ONG-uri şi asociaţii studenţeşti coordonat de ARDT a fost anunţat rapid de impunerea noilor restricţii la frontiera cu Ungaria. Tinerii au aflat că din această cauză, miercuri noaptea, în Oradea, urma să rămână un număr mare de ucraineni.
"Ni s-a spus că polițiștii de frontieră vor trimite autocare cu refugiaţi pe măsură ce putem noi (ONG-urile) să-i cazăm. Noi avem circa 850 de voluntari, unii membri în asociaţii studenţeşti, alţii liceeni sau colaboratori de la Crucea Roşie filiala Bihor, care au fost pregătiţi să-i liniştească pe refugiaţi, să le ofere alimente, să completeze formulare cu datele lor, să-i introducă într-o bază de date şi să ţină legătura cu ei chiar şi după ce au fost cazaţi. Avem şi circa 40 de traducători, majoritatea studenţi basarabeni care ştiu rusă, dar câţiva ştiu şi ucraineană", a declarat, pentru BIHOREANUL, Filip Barabaş preşedintele ARDT Oradea.
Printre primii voluntari implicaţi în ajutorarea refugiaţilor a fost chiar o conaţională de-a lor, Bianca Simionca, o tânără originară din Slatina, un orăşel din Transcarpatia, Ucraina.
Aceasta studiază Medicina la Oradea şi s-a oferit ca traducător.
"În zona noastră este linişte, dar chiar şi aşa mama şi fratele meu au decis să plece în Cehia la nişte rude, iar tatăl lucrează în Italia. Eu stau în cămin şi am vrut să mă alătur voluntarilor pentru a-mi ajuta semenii", a povestit fata (foto).
Vis spulberat
Bianca a fost cea care a intermediat discuţiile dintre BIHOREANUL şi câţiva dintre refugiaţii ucraineni întorşi de la punctul de frontieră Borş-Ártánd în Oradea şi cazaţi la Hotelul Astoria din centrul urbei, unde proprietarii au pus mai multe locuri la dispoziţia celor care fug de război.
Ana Perehonciuc (foto stânga), o tânără de 34 de ani, care a fugit, săptămâna trecută, duminică, din oraşul Vinnîţea, împreună cu mama şi cei doi copii ai săi (un băiat de 3 şi o fetiţă de 8 ani), a mărturisit BIHOREANULUI: "Am trecut graniţa, cu maşina, prin Republica Moldova. Am stat o noapte, apoi am pornit spre România. Soţul meu a rămas acolo, ţinem legătura, dar ştim că în caz de atac se poate întâmpla orice cu el...".
Ana şi familia ei doreau să ajungă în Polonia, unde au rude, dar decizia inopinată a Ungariei de a închide graniţa pentru cei fără paşapoarte biometrice, vize Schengen sau permis de şedere într-un stat UE, i-a întors din drum.
"Eram deja pe drum de două zile. Mergem încet şi facem opriri dese pentru că micuţii nu mai au răbdare. Când am ajuns la vamă era deja o coloană de maşini, dar mergea destul de repede. În doar câteva minute s-a schimbat totul. Ni s-a spus că nu mai putem intra pentru că nu aveam acele documente. Aşa că ni s-a spus să ne întoarcem acasă să ne facem paşapoarte. Şi mi-aş dori să o fac, toată lumea ar vrea să plece acasă. Dar nu putem. Şi nu mai depinde de noi..." a spus femeia, cu lacrimi în ochi şi vizibil extenuată.
Fuga din Kiev
Într-o cameră apropiată a fost cazată şi familia lui Alexandru, un jurist de 42 de ani din Kiev. Acesta a fugit din capitala Ucrainei chiar în dimineaţa în care a început războiul, pe 24 februarie, împreună cu soţia, cei patru copii şi sora sa.
"Miercuri (în 23 februarie) aveam totul, iar joi deja nu mai aveam casă, nu mai aveam nimic. Mi-aş dori să fie un coşmar şi să mă trezesc mâine din nou acasă. Aveam planuri de viitor, eram fericiţi. Nu înţelegem de ce ni se întâmplă asta. Cu ce am greşit ca să fie război? Noi vrem pace", a spus el.
După ce au intrat în România pe la frontiera Siret, Alexandru şi familia lui aveau în plan să ajungă la o rudă stabilită în Berlin. Dar n-a fost să fie.
Miercuri, s-au prezentat la punctul de trecere a frontierei Borş-Ártánd, unde au aflat că trebuie să se oprească. Asta pentru că micuţii familiei nu au toţi paşapoarte biometrice. "Ţelul nostru este acum să ajungem în Berlin. Sper cumva să reuşim să obţinem documentele. Până atunci nu ştim ce vom face", a spus bărbatul miercuri seara.
La finalul discuţiei cu jurnaliştii BIHOREANULUI, acesta a dorit să mulţumească românilor pentru grija faţă de ei.
"Tot drumul prin România nu am simţit niciodată foame. Oamenii au fost foarte buni cu noi, iar asta ne-a marcat. Nu avem cuvinte să le putem mulţumi românilor", a mai spus bărbatul, emoţionat.
Cele două familii au fost îndrumaţi apoi spre restaurant, unde angajaţii i-au poftit la o masă caldă, din partea casei.
Restricţii ridicate?
Miercuri noaptea, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că în urma demersurilor făcute de autorităţile din România, Ungaria va ridica regulile impuse intempestiv în aceeaşi zi, prin care nu permite intrarea pe teritoriul ţării, pe la frontierele cu România, a refugiaţilor ucraineni care nu pot prezenta un paşaport biometric.
"Tocmai am discutat cu omologul meu, ministrul afacerilor externe al Ungariei Péter Szijjártó, care m-a informat că în urma demersurilor RO, autorităţile ungare au decis să revoce măsura anunţată anterior azi prin care cetăţenii UA fără paşapoarte biometrice nu puteau intra in HU", a transmis Aurescu.
Vezi mai jos reportajul emoționant! Video: Paul Lelea