Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.

De ani buni se pune problema demolării tuturor clădirilor de pe un flanc al străzii și de tot atâți ani proprietarii caselor nu și le-au mai putut vinde și nici n-au mai avut tragere să le renoveze.

Dacă nu cunoști bine orașul, trecând pe acea stradă ai impresia că te-ai rătăcit prin Bucureștiul dărăpănat, cu spații goale, clădiri ce stau să cadă, mizerie, iar asta la câțiva metri de kilometrul zero al urbei noastre Art Nouveau.

Reacția proprietarilor mi se pare firească; la ce să mai bage bani în niște clădiri care vor sucomba sub cupa neiertătoare ale utilajelor? Nefiresc mi se pare ca Primăria să anunțe aceste mărețe planuri de sistematizare, fără să cumpănească bine asupra implicațiilor proiectului.

Abia acum s-a aflat că pe traseu se află și Casa Turcească, despre care se spune că este cea mai veche casă din Oradea, de pe la sfârșitul secolului XVIII. La fel se petrec lucrurile și cu strada Evreilor Deportați, fostă Sucevei, unde un simplu cuvânt aruncat de fostul primar a făcut ca zona să rămână înghețată.

Acum, dacă tot s-a luat decizia că nu ne atingem de casele din zonă, clădirea de la nr. 7 a intrat în reabilitare și poate ar fi indicat să înceapă cu adevărat o renovare totală a zonei, să nu zică vizitatorii că suntem harnici la văruit numai fațadele aflate în jurul Pieței Unirii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!