Orădenii care voiau să ajungă la mare vara aceasta cu avionul apelând la serviciile companiei Air Connect nu vor putea face acest lucru.
Contrar unei intenții anunțate la finele verii trecute, cum că va asigura curse regulate Oradea - Constanța în acest sezon estival, compania a informat aeroportul orădean că nu va opera în acest sezon, de fapt, niciun zbor de aici.
Informația a fost sesizată BIHOREANULUI de un cititor: „Pe site-ul companiei Air Connect nu se mai pot efectua rezervări pentru zborul de la Oradea la Constanța, doar de la Cluj Napoca sau Timișoara”, a remarcat bărbatul.
Culmea, inclusiv conducerea Aeroportului orădean a fost informată de reprezentanții companiei abia miercuri, 5 iulie.
„Am primit un mesaj prin e-mail prin care am fost anunțați că Air Connect anulează zborurile Oradea - Constanța”, a declarat directorul aeroportului, Răzvan Horga, vineri, pentru BIHOREANUL.
De altfel, chiar dacă Air Connect plănuise curse spre Constanța și de pe aeroporturi ca Târgu Mureș și Suceava, și acestea au fost anulate, fiind operate doar cele din Cluj și din Timișoara.
Informații difuzate pe un forum online al pasionaților de industria transporturilor aeriene din România, forum.fly-ra.com, arată că Air Connect este în curs de a fi achiziționată de AeroItalia.
Potrivit informațiilor disponibile, Air Connect a fost înființată ca operator aerian în România, în conducerea sa fiind persoane care în trecut au făcut parte din echipa de management a Blue Air.
Compania operează două aeronave ATR 72-600 cu 68 locuri și urma să asigure cu ele inclusiv ruta Oradea - Constanța cu începere din 23 iunie anul acesta.
Potrivit site-ului specializat boardingpass.ro, ambele aeronave ale Air Connect ar urma să zboare pentru AeroItalia, strict între aeroporturi din Italia.