Primăria Oradea şi primarul Oradiei, Florin Birta, au o problemă: şeful Direcţiei Tehnice. Sebastian Marchiş, după cum dezvăluie BIHOREANUL, se află într-un grosolan conflict de interese. Şi-a cumpărat un teren împreună cu una dintre firmele care lucrează pentru municipalitate, deci pe care trebuie să o verifice dacă prestează în parametrii contractuali, asta fără ca averea să i se fi subţiat cu suma declarată pentru achiziţie. Ca şi cum nu ar fi fost suficient acest păcat, care demonstrează că nici nu-i din cale-afară de mintos, directorul a găsit cu cale să şi devină client al aceleiaşi firme, de la care cumpără betonul pentru a-şi construi o casă pe respectivul teren. Başca, şi soţia sa a fost angajată de aceeaşi firmă. 

În legătură cu astfel de situaţii, legea este clară: funcţionarul public se află în conflict de interese atunci când are "un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin". Or, poate să-i influenţeze directorului deciziile faptul că a devenit tovarăş de afaceri cu proprietarul unei firme şi apoi client al acestei firme, pe care, ca funcţionar, trebuie s-o verifice, aceeaşi firmă fiind şi angajatorul propriei soţii? Evident că da. Nu văd cum, dacă firma ar lălăi o lucrare sau ar da-o în bară cu calitatea, directorul să propună penalizarea ei. 

Funcţionarul se află în situaţia pe care fostul primar Ilie Bolojan, predecesorul lui Birta, o descria ca fiind a unui "mutant". Dacă un primar, un director, un şef de serviciu sau un simplu funcţionar public se "împrieteneşte" cu o firmă, devine un mutant care, în loc să dea dovadă de intransigenţă, se înmoaie de fiecare dată când firma respectivă greşeşte sau abuzează.

Tocmai pentru că directorul tehnic al Primăriei a ajuns din arbitru "jucător", e adevărat că indirect, prin recunoştinţa şi prin dependenţa de firma respectivă, el trebuie schimbat de îndată. Iar primarul, când spune că "faptul că a cumpărat un teren, indiferent cu cine l-a cumpărat, nu cred că e o ilegalitate", greşeşte, după cum eronată este şi poziţia sa conform căreia doar justiţia se poate pronunţa într-un astfel de caz. De ce? Pentru că, până să se pronunţe justiţia (asta dacă o va face), el însuşi riscă să-şi capete o imagine fie de protector al unui subaltern care protejează un contractor - cu alte cuvinte, se contaminează el însuşi de la calitatea de "mutant" a directorului -, fie de şef neputincios în a-şi struni angajaţii.

Florin Birta ar trebui ori să-i ceară demisia subalternului, ori, dacă acesta refuză, să-l demită. Situarea deasupra oricărei suspiciuni că ar îngădui un act, în fond, de corupţie este mai importantă decât menţinerea formală în litera legii penale ori administrative. Primarul trebuie să aplice, aşadar, o lege morală, care acţionează înainte şi independent de celelalte. Asta, desigur, dacă ţine şi la propria-i moralitate, şi la propria-i imagine. Directori se mai găsesc, dar buna reputaţie, odată ştirbită, nu se mai reface cu una, cu două...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!