Acoperă-ți cu palma ochiul stâng. Acum, închide și ochiul drept, până când apar pete înainte să se lase întunericul. În zilele bune, cu soare puternic, Valentin vede siluete și distinge forme. În zilele noroase și seara, mai puțin.
„Nu văd fețele, dar rețin vocile. Nu sunt două timbre la fel. Trec pe stradă pe lângă oameni fără să-i văd și să-i salut. Probabil mulți mă cred încrezut. Dacă însă mă salută și îmi vorbesc, îi recunosc rapid”, spune profesorul universitar orădean Valentin Blândul. Unul dintre puținii nevăzători complet independent...
Profesor de... profesori
Bărbatul trecut de 50 de ani își apropie fața nerasă la o palmă și jumătate de monitorul enorm al calculatorului. Mânuită din mouse, o „săgetuță” lată de trei degete alunecă printre dosarele de pe desktop, mari cât ochiul unui ceas. „Cărțile sunt scanate și apoi citite de o aplicație. Așa citesc lucrări de specialitate, cărți, tot...”, spune el, mișcând capul în stânga și dreapta pentru a focaliza mai bine.
„Educația non-formală este acea formă a educației realizată de școală sau alți agenți educaționali, cum ar fi organizațiile non-guvernamentale, instituțiile religioase, instituțiile culturale...”, se aude în difuzoarele calculatorului. Vocea rece și robotizată citește alert, pe „repede înainte”, punând accentele aiurea. „Cu timpul te obișnuiești”, spune bărbatul, ținând ochii închiși ca să își „ascută” auzul.
Specialist în psihopedagogie, profesorul universitar Valentin Blândul este autorul a zece cărți de specialitate, realizator al unei emisiuni la Radio Vocea Evangheliei și sufletul Asociației pentru Educație și Formare TopFormalis. „Educația continuă și dincolo de școală”, spune el. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cu doctorat în Științele Educației obținut la Universitatea de Stat din Chișinău, profesorul predă psihopedagogie specială în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea.
Lumina ce se stinge
Valentin nu a fost întotdeauna nevăzător. „Purtam ochelari de mic, dar am putut să citesc și să scriu. Aveam probleme cu copiatul de pe tablă, dar m-am descurcat”, povestește el.
La începutul anilor '90, chiar înainte să dea examenul de bacalaureat, a orbit complet la ochiul stâng. „În timpul unui antrenament la sport am primit o lovitură la cap. Peste două luni a venit și diagnosticul: desprindere de retină”. În ciuda problemelor, a absolvit Colegiul Național Mihai Eminescu și a intrat, prin concurs, al patrulea pe listă, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Babeș Bolyai.
Angajat inițial ca profesor la Școala Specială 2 din strada Traian Lalescu, acum Centrul Școlar de Educație Intruzivă Orizont, la sfârșitul anilor '90 s-a transferat la Universitate, unde a urcat, pe rând, toate gradele academice, până la cel de profesor universitar.
În 2013 a suferit prima operație de glaucom a ochiului drept, care a dus la deteriorarea vederii, iar în 2018 a doua, în urma căreia a rămas doar cu un rest de vedere. „Am probleme la scris și citit, dar cu orientarea mă mai descurc”. Deși își pierde vederea treptat, Valentin nu este furios. „Când ai văzut bine și ajungi brusc nevăzător este, probabil, dărâmător. Dacă pățești însă ca mine, te adaptezi și cauți soluții. Cu fiecare înfrângere, în loc să mă întristez, m-am bucurat că nu a fost mai rău”, spune el cu seninătate.
Strategii de adaptare
Valentin și-a făcut propriile strategii de adaptare. Trăiește, se întreține și își gătește singur. „Nu este «lună și bec», că nu văd, dar «ce nu știi nu te deranjează»”, zice râzând.
Profesorul nu avut niciodată probleme cu studenții. „La teste rog un coleg să mă ajute la supravegherea sălii, deși la tehnologia de astăzi, cu ceasuri inteligente pe care poți pune cursuri, e dificil. Îmi cunosc însă cursurile, iar la corectare «văd» cine a copiat”. „Vede” fotografiind lucrările și mărindu-le mult.
Valentin circulă singur. Și-a învățat traseul de acasă la Universitate sau spre alte destinații, cu autobuzul sau pe jos. „Învăț fiecare traseu. Știu unde vine trecerea de pietoni, unde este stația de autobuz, tot. Problema apare când cineva mută un coș de gunoi sau când Primăria pune stâlpișori să nu urce mașinile pe trotuar. Întotdeauna mă lovesc”, povestește el.
Când circulă cu tramvaiul sau autobuzul, numără stațiile. „Nu toate garniturile anunță stația care urmează și asta mă încurcă. La fel, deși pe unele peroane sunt covorașe cu denivelări, să simți cu piciorul unde va opri tramvaiul, nu toți vatmanii le respectă și atunci bâjbâi după ușă”.
Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, spune profesorul, ar fi util ca sistemul de afișaj să anunțe, la fel ca la gară, numărul și destinația garniturii care intră în stație. „Degeaba există panou, că nu văd până acolo, și atunci rog călătorii să-mi spună ce tramvai vine”.
Lipsă oameni, lipsă omenie...
Valentin ia asemenea lipsuri ca pe niște provocări. „Încerc să umblu cât mai mult în țară. Aceste probleme nu sunt niște particularități ale Oradiei. Nu m-aș descurca mai bine nici în Cluj, Timișoara sau București”, spune profesorul.
Culmea, cel mai supărat este pe marile hypermarketuri și pe sistemul bancar. „Hypermarketurile nu mai au angajați pe care să îi găsești printre rafuri. Rătăcesc printre cutii și pungi fără să am pe cine întreba unde găsesc un lucru. Așa că prefer micile magazine”, explică Valentin.
La fel se întâmplă și când apelează la serviciile bancare. „Nu văd să completez un transfer bancar. De câte ori am rugat angajații să mă ajute mi-au răspuns: «Nu ne permite procedura. Aduceți pe cineva cu dumneavoastră». Ceea ce este absurd!...”, spune el, supărat.
Promisiuni de mai bine
În Oradea trăiesc, oficial, circa 900 de nevăzători. Dacă în casă se mai descurcă, nici unul nu poate ieși în oraș fără ajutor. Traficul, șantierele și lipsa facilităților fac ca o călătorie să fie prea periculoasă. Orașul nu a ajuns, încă, să fie și al lor...
„Acum este în licitație modernizarea sistemului de monitorizare a traficului. La finalul lucrărilor, semafoarele vor avea și sistem de avertizare audio”, spune directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș (foto). Treptat, municipalitatea va monta la fiecare trecere de pietoni covorașe cu denivelări pentru nevăzători. „Vom copia sistemul din Cluj, unde covorașele sunt montate inclusiv perpendicular pe drum, pentru ca persoanele fără vedere să se poată orienta cu ajutorul lor”, explică Marchiș.
Reprezentanții OTL promit și ei că, în timp, se va adapta și transportul în comun. „Șoferii și vatmanii sunt obligați să oprească garnitura în dreptul covorului montat pentru persoanele cu deficiențe de vedere și să pornească sistemul de informare audio care anunță fiecare stație”, spune directorul Adrian Revnic. Această modalitate de informare, care nu există pe vechile garnituri, va fi extinsă treptat, odată cu modernizarea parcului auto al OTL.
„Sunt convins că, în timp, orașul va deveni tot mai incluziv cu nevăzătorii. Dar va mai dura”, spune împăciuitor Valentin. Până atunci, încearcă să se adapteze la realități și la degradarea lentă a vederii sale. „Iau lucrurile cum sunt, simple provocări. Atât timp cât mă descurc, nu pot zice că mi-e rău. Ce va fi mâine, voi vedea mâine. Nu are rost să mă îngrijorez pentru ce nu există încă”, spune el, cu nefirească blândețe. Până la urmă, lucrurile sunt așa cum le vezi cu ochii minții...
„Nu sunt membru al Asociației Nevăzătorilor și nici nu am cerut încadrarea în grad de handicap. Nu văd la ce mi-ar folosi. Bani câștig singur, parcare nu-mi trebuie, că nu conduc, minutele gratuite pe telefon nu mă ajută cu nimic, iar vederea nu mi-o poate da înapoi”
Valentin Blândul
POLIGONUL NEVĂZĂTORILOR
„Ochiul” din bastonul alb
Asociația Nevăzătorilor din Bihor numără 2.000 de membri, dintre care 900 în Oradea. Nici unul nu îndrăznește să iasă singur pe stradă. „Nevăzătorii care știu folosi bastonul alb sunt acum în vârstă și nu mai ies din case, iar tinerii nu știu folosi bastonul alb, pentru că nu s-au mai făcut astfel de cursuri”, explică președintele asociației, Mihai Merca (foto).
Pentru a veni în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere, asociația amenajează în strada Matei Corvin nr. 231 primul poligon de mobilitate pentru folosirea bastonului alb din România. Din vară, nevăzătorii vor avea la dispoziție circa 150 metri de alei acoperite cu materiale de diferite texturi, trepte, borduri și alte denivelări, pentru a exersa folosirea bastonului alb în condiții de siguranță.
Amenajarea centrului a fost posibilă cu ajutorul Primăriei, care a pus la dispoziție imobilul, precum și al unei finanțări de 9.000 euro făcute de români din Danemarca pentru amenajarea curții.