O nouă clinică va fi construită pe strada Eftimie Murgu nr. 2 din Oradea.
Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CMUAT) a aprobat în cea mai recentă ședință amenajarea în aliniamentul străzilor Efrimie Murgu şi Avântului a unui imobil cu un etaj şi o suprafaţă construită de 487 metri pătraţi. Construcția va fi deservită de 12 locuri de parcare.
"Comisia municipală de urbanism şi amenajare a teritoriului a emis aviz de oportunitate pentru construirea unei clinici medicale pe strada Eftimie Murgu, nr. 2. Avizul a fost solicitat de către SC Smile Design Studio SRL. Parcela pe care se va construi clinica are o suprafaţă de 802 mp, este inclusă în UTR Velenţa şi a făcut parte din zona de studiu a unui Plan Urbanistic Zonal aprobat cu HCL 424/2019", a transmis marți Primăria Oradea.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, în care au fost dezbătute 40 de proiecte, urbaniştii municipalităţii au mai avizat la cererea firmei Crius lucrări de eficientizare energetică, amenajare de birouri şi amenajarea unei mansarde cu ferestre în acoperiş la imobilul din strada Demitriu Teiuşanu 7.
Pe suprafaţa sudică a clădirii vor fi amplasate panouri fotovoltaice.