Dacă mai aveaţi dubii că bravii noştri conducători pot strânge împreună un coeficient de inteligenţă subunitar, acum avem dovezi care demonstrează acest lucru. Să vă dau un exemplu. Preşedintele Iohannis, flăcăul acela arătos aflat într-o veşnică vacanţă, a promulgat o lege prin care se stipulează obligativitatea montării de repartitoare pe calorifere.

Evident, de câte ori apar astfel de decizii controversate, aleşii neamului se apără spunând că de fapt UE le-a cerut asta, de parcă Uniunea Europeană ne obligă să fim proşti sau hoţi. Legea a fost ticluită, de fapt, de nişte habarnişti aterizaţi în Parlament prin contribuţiile aduse partidelor sau şefilor de filiale.

Experienţa anterioară, cea care a şi făcut ca obligativitatea acestor repartitoare să fie desfiinţată, a arătat că românul, incapabil să trăiască în condomeniu, compromite total echilibrul termic al blocului în care locuieşte. Unii, supravieţuitori ai durului regim ceauşist, au închis complet robinetele de încălzire şi s-au limitat la căldura ce venea de la vecini. Aşa au scăpat de costuri, pe care le-au plătit vecinii, ca proştii. În Occident, dacă ai închis robinetul, se reduce agentul termic cu maximum 30% din consum, tocmai pentru că e incorect să te încălzeşti pe banii vecinilor.

Trebuie să fii tare bătut în cap să te chinuieşti să montezi milioane de repartitoare pe care apoi o ciurdă de amploaiaţi să le citească, în loc să faci o distribuţie a agentului termic pe orizontală şi fiecare apartament să aibă un singur contor.

Dacă aleşii noştri au mari interese să îngraşe firmele care montează repartitoare, mai bine să o spună deschis: dăm fiecare familie 5 lei, căci şi aşa mulţi milogi am ajutat noi la viaţa noastră, dar să ne lase în pace, fiindcă oricum vine o iarnă cu preţuri uriaşe la încălzire.