Vă amintiţi, poate, că la începutul primăverii speram cu toţii ca pandemia să ia sfârşit cât mai rapid prin găsirea unui vaccin care să prevină ciudata boală provocată de infectarea cu noul (pe atunci) coronavirus. După 9 luni, de-a lungul cărora au murit aproape 2 milioane de oameni, aproape 15.000 în România, "minunea" s-a produs. Nu doar că s-au realizat câteva vaccinuri suficient de eficiente, dar primul ajunge şi în România. Iar asta graţie apartenenţei la Uniunea Europeană. Vă imaginaţi, mai ales deştepţii care zic că suntem o "colonie", în ce hal am fi fost în afara UE?

Experţii spun că o rată de vaccinare de 60%-70% ne va permite să revenim la vieţile noastre, deci totul depinde acum de succesul campaniei de imunizare, care la noi va fi efectuată şi gratuit, şi voluntar, fără ca vreun cetăţean să poată fi obligat să contribuie la protejarea propriei sănătăţi şi astfel a celei publice.

Sondaje recente arată, însă, că doar 30% dintre români sunt hotărâţi să se vaccineze, o pondere la fel de mică precum a acelora care, recent, s-au dus să voteze. Cu toate că unii au creditat un partid care nu "crede" în Covid, mie procentajul nu mi se pare chiar întru totul o coincidenţă. Cert e că imunizarea generală nu poate fi atinsă cu doar o treime din populaţie vaccinată, ci fix invers. Dar prea mulţi români par să gândească cu orice, numai cu capul nu, fiind cei mai "antivaccinişti" după alţi trei tovarăşi din lagărul comunist, Rusia, Ungaria şi Polonia.

Alarmant e că, potrivit informaţiilor făcute publice de coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, nici măcar în sistemul sanitar acceptabilitatea nu e grozavă: s-ar vaccina 95% din personalul spitalelor unde sunt trataţi pacienţii Covid, dar în rest numai 70% dintre medici şi 50% dintre asistente. Cam la fel de grav e să nu recunoşti ştiinţa ca atunci când doar 70% dintre judecători şi 50% dintre grefieri ar recunoaşte legea. Oricâtă informare ar face autorităţile, poziţia acestor medici şi asistente poate cântări periculos de mult. Nici nu stau să mă întreb dacă e şi acesta rezultatul deprofesionalizării unei bresle, ci doar ce sfaturi vor da asemenea profesionişti pacienţilor.

Spre lauda sa, Colegiul Medicilor a avut de data asta o poziţie de salutat, recomandând propriilor membri "să se informeze din surse autorizate", pentru "a informa corect şi complet populaţia". Să sperăm că îndemnul va avea ecoul scontat, pentru că de rezultatul campaniei de vaccinare depindem toţi, şi cei şcoliţi, şi cei mai puţin educaţi, şi bătrâni, şi tineri, şi avuţi, şi sărmani. Dintr-un asemenea război nu scapă nimeni pe cont propriu, ci, pur şi simplu, imunizarea e biletul spre libertate al tuturor. Toţi avem lucruri mai bune de făcut decât să suportăm suferinţe de tot felul, dar rămâne de văzut câţi ne şi dăm seama că de noi depinde să nu mai numărăm noi "cazuri", noi decese, noi "carantinări".