Un poliţist de frontieră prins băut la volan a fost scăpat de răspundere chiar de procurorul care-l cerceta.

După ce în prima fază a decis că fapta e prea măruntă ca să cheltuie statul cu ancheta, dar soluţia i-a fost desfiinţată de judecători, în final procurorul a decretat de-a dreptul că, de fapt, frontieristul n-a făcut nimic! Asta, după o demonstraţie în care se contrazice pe sine, dar şi pe făptaşul care tocmai recunoscuse că a comis-o...

Scandalagiu cu legitimaţie

Făptaşul e Francisc Gabera, agent cu state vechi în PTF Borş, iar incidentul de pe urma căruia a ajuns cercetat penal s-a produs în noaptea de 23 spre 24 martie 2020, în plină stare de urgenţă, cu restricţii de circulaţie după înserat, când deplasările erau limitate strict la cele în interes de serviciu.

Bărbatul se plimba la volanul unui Audi, pe Bulevardul Decebal, când un agent rutier i-a făcut semn să oprească. În loc de asta, a demarat în trombă, până în faţa blocului său. Ajuns din urmă, Gabera le-a arătat legitimaţia de serviciu, cel mai probabil în speranţa că va fi tratat "ca între colegi". Cum acest lucru nu s-a întâmplat, a luat-o la goană, dar a fost prins de poliţişti, în faţa cărora a pretins că, de fapt, la volan ar fi fost soţia sa, care "tocmai a ajuns din oraş", şi tot ea a parcat şi maşina în dreptul blocului, după care a plecat. Poliţiştii l-au dus la analize, care au indicat că avea o alcoolemie de 1 la mie în sânge. Din acel moment, frontieristul a uzat de dreptul la tăcere...

Nu-i de interes

Ancheta a ajuns la Ovidiu Naghi, şef al Secţiei de Urmărire Penală de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, care, pe 21 septembrie 2020, a decis să renunţe la urmărirea penală cu o motivare în doar 6 rânduri, în care a arătat că faptele sunt prea mărunte ca să se cheltuie banii statului cu un proces penal. "Inculpatul a condus în condiţii de trafic redus ca intensitate, iar valoarea alcoolemiei stabilite se situează în apropierea limitei până la care fapta constituie contravenţie", a notat Naghi în ordonanţa sa.

Soluţia trebuia confirmată, însă, şi de instanţă, iar judecătorul Ioan Racolţa de la Judecătoria Oradea a avut o cu totul altă părere. În încheierea pronunţată pe 29 octombrie 2020, magistratul a explicat că, în faţa instanţei, apărătorul frontieristului a fost de acord cu soluţia procurorului, de renunţare la urmărire penală şi că Gabera a recunoscut că a condus băut maşina în noaptea de 23/24 martie. Judecătorul a stabilit, însă, că atitudinea recalcitrantă a lui Gabera, faptul că a încercat să fugă de răspundere şi să-i inducă în eroare pe agenţii rutieri "sunt de natură să imprime faptei un grad de periculozitate care justifică o ripostă mai fermă din partea organelor judiciare", Prin urmare, cercetările trebuiau continuate. 

A fost sau n-a fost?

Dosarul s-a întors la acelaşi procuror Ovidiu Naghi, care a fost într-atât de "ferm" încât a "îngropat", de-a binelea, cazul. A făcut-o discret, anul trecut, printr-o ordonanţă de clasare care, potrivit procedurilor penale, nu mai e supervizată nici de şefi şi nici de instanţă şi, deci, era mai greu să ajungă în atenţia publică. 

Vestea s-a aflat, totuşi, iar soluţia, obţinută de BIHOREANUL, contrazice nu doar prima concluzie a anchetatorului, cum că frontieristul a comis o ilegalitate măruntă, ci şi pe făptaşul care-şi recunoscuse greşeala.

Concret, procurorul susţine că, audiaţi fiind, poliţiştii rutieri nu au putut afirma cu certitudine că persoana încătuşată era fugarul lor, căci şoferul din Audi purtase mască şi a avut fes pe cap, şi când au ajuns la maşina oprită în faţa blocului, autoturismul era gol, deci nu l-au văzut coborând de la volan. În plus, martori care să-l fi văzut în noaptea aceea nu erau, imaginile de pe camerele de supraveghere erau neclare, pentru că aparatele erau vechi, iar filmarea a fost făcută pe timp de noapte, în condiţii de iluminat stradal slab. 

Fapta "nu există"

Naghi a exclus şi declaraţiile de recunoaştere ale frontieristului. "Luând în considerare dreptul inculpatului de a nu se autoincrimina, declaraţiile acestuia nu vor mai fi analizate, nefiind necesară coroborarea declaraţiilor sale cu celelalte probe administrate", scrie în document. 

Concluzia finală a fost că "probele administrate nu susţin, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului" şi că dosarul trebuie închis, însă nu pentru dovezi insuficiente, ci pentru că fapta imputată lui Francisc Gabera... nu există. Cum ar veni, omul a visat când a recunoscut că a condus băut. Iar poliţiştii nu l-au văzut, nu l-au urmărit şi nu l-au prins. Or fi visat şi ei, nu?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!